Adi Voicu, cel mai tare locatar de pe Strada Ficţiunii

Am fost sâmbătă la BookFest. Nu, nu întâmplător. Ci ca să-l susţin pe Adrian Voicu care şi-a lansat (şi la Bucureşti) mega-ultra-senzaţionala carte „Nepovestitele trăiri ale templierilor români”. Şi mărturisesc cu mânuţa pe miocard că a fost una dintre cele mai minunate experienţe care mi s-au întâmplat anul ăsta. În afară de faptul că minunata mea colecţie de cărţi autografate de prieteni din blogosferă a crescut ca număr, ajungând la cifra record de două volume – primul fiind superba antologie de poezii (am scris despre ea aici) a Adelei pe care o respect şi o stimez ca pe o soră mai mare şi care între timp mi-a devenit şi angajator – Săru’mâna, şefa. (şi nu, nu o periez pentru că nu este cazul). Revenind, înafară de faptul că am obţinut autograful Neliniştitului, mă mai pot mândri cu o serie de succesuri şi evenimente notabile.

În primul rând omul e una dintre cele mai pitoreşti figuri pe care am avut plăcerea să le cunosc. Întâlnirea cu el a fost o experienţă extrem de plăcută, condimentată cu o grămadă de zâmbete şi de expresii tipice marca „Neliniştitu‘”. S-a bucurat sincer şi vizibil că am venit să-l susţin şi eu m-am bucurat pentru succesul lui.

Apoi, m-am simţit privilegiat să servesc o cafea cu el, la cafeneaua de deasupra standului. Mă rog, el a servit ceai negru. Nici nu are rost să vă mai spun că a fost o conversaţie mai mult decât agreabilă. Vă daţi seama şi singuri. Doar vorbim aici de Neliniştitu’. Mi-a mărturisit că a avut emoţii la cuvântarea de la lansare şi a făcut el cinste. Hehe… Un fragment din minunata cuvântare o găsiţi aici, pe blogul lui.

În al treilea rând, omul a fost parolist şi extraordinar de promt cu trimisul pozelor de la senzaţionalul eveniment. Duminică dimineaţă aveam fotografiile în mail. Mulţumesc, nenea! Eşti cel mai tare.

Şi nu în ultimul rând, mi-a zis că-s urât. Vă daţi seama? Adi Voicu mi-a zis că-s urât. Peste câţiva ani – nu mulţi, când o să intre el în panteonul clasicilor literaturii universale în viaţă, eu o să am cu ce să mă laud la prieteni, la o berică.

Frăţică, să dea Domnul să ţi se vândă cartea aşa, după cum e sufletul tău: ca pâinea caldă. Şi aştept cu nerăbdare următorul bestseller. Şi mi-ar plăcea să repetăm experienţa asta şi într-un context mai puţin formal.

Aş zice şi câte ceva despre carte. Dar prefer să-i dedic un articol separat atunci când o voi termina. Tot ce pot să divulg acum este faptul că e criminală. Atentatoare la bunăstarea abdominalilor şi masticatorilor voştri întru ruşinea sfincterelor. Adică, mai pe melteneşte o să vă doară burta şi fălcile şi o să vă căcaţi pe voi de râs. Parol.

Io-te pozele:

"Oglindă oglinjoară, cine-i cel mai urât metalist chelios şi bărbos din ţară?"

Osebita "fiţuică" apărută pe Strada Ficţiunii

Mai multe poze de la preaminunatul eveniment aici sau aici.