Category Archives: Pitici mentali

Lipsă de chef de muncă, de inspirație și de căldură


Nu știu alții cum sunt, dar pe mine frigul ăsta mă cam deprimă. Îmi cam îngheață cerneala în condei iar nivelul de activitate al neuronilor este direct proporțional cu nivelul mercurului din termometre.
Apropo de clișeul ăsta cu mercurul, oare mai există termometre cu mercur înafara celor medicale?
În altă ordine de idei, e un pic dificil să scrii pe blog de la muncă. Dar și mai dificil să scrii pe blog de acasă atunci când ți-e lene și ideile ți-au plecat cu săniuța. Nici măcar weekend-ul nu a fost mai productiv în materie de inspirație. Așa că o să vă plictisesc cu ce-am mai făcut eu în ultimul timp:
Punctul unu: sunt ”propitar”. Mi-am luat un apartament prin sudul Bucureștiului. Practic. Că teoretic am buletin de Popești-Leordeni. De ce zic practic? Că practic din fața blocului meu pleacă metroul.
Punctul doi: mi-am comandat mașină de spălat de la eMag. Mare greșeală. Mi-a ajuns deteriorată. După 25 de zile de la comandă a reușit să-mi ajungă și mie o mașină de spălat funcțională. Și nu de la eMag ci de la Flanco. De la eMag aștept încă banii. Între timp au trecut 40 de zile. Sper să se termine cu bine, vă țin la curent.
Punctul trei: azi e ziua iubitei mele, drept pentru care îi urez un munte de ”lamulțani”. Te iubesc, zuzo!
Hai să ne-auzim cu bine data viitoare. Cu mai multă inspirație.


Restart


E a nu-știu-câta tentativă de revenire. Dar de data asta nu mai promit că mă mai țin. Îmi doresc să revin pentru că îmi place. Am descoperit de curând câtă plăcere îmi face să citesc chestii vechi scrise de mine și am ajuns la concluzia că scriu bine. Fără niciun fel de modestie. Scriu pe placul meu. Dacă se nimerește și pe placul altora, să fie primit. În plus, îmi face plăcere și să scriu, nu numai să citesc ceea ce scriu. Așa că iată-mă. Vreau să scriu. Și să citesc mai târziu. Și nu mai promit nimic.

Deci… bine v-am regăsit. E cineva pe-aici?


Testing


Testez. Nu mă întrebați ce. De fapt iau pulsul blogului. Credeți că mai poate fi reînviat?


2011


Pâna la urmă a fost un an bun… Am cunoscut o grămadă de oameni care mi-au influenţat viaţa şi anul ăsta; unii m-au schimbat pentru totdeauna. Am cunoscut şi fericirea dar şi disperarea (chiar de la una şi aceeaşi persoană), am iubit şi am urât, am construit şi am dărâmat, am râs şi am plâns, am urcat şi am coborât, am lutat şi am renunţat… A fost un an al schimbărilor majore, al deciziilor importante. Doar timpul va hotărâ dacă au fost cele corecte sau nu.

Făcând o medie, personal nu sunt încă bine şi mai am mult până acolo. Dar a fost oricum un an mai bun decât cel dinainte. Deci sunt pe drumul cel bun, nu?

Vă mulţumesc tuturor că aţi fost alături de mine şi că încă mai sunteţi. Prin voi sunt ceea ce sunt. Vă iubesc.

 


Punct şi de la capăt. Din nou…


Cu surprindere am constatat că nu am pierdut cheia de-aici şi am venit să şterg praful. Sunt convins că mulţi (dintre cei puţini care mai intraţi pe-aici) veţi fi surprinşi să mă citiţi iar. Şi probabil că veţi fi şi mai surprinşi când vă voi zice că sper nici să nu mă ţină mult revenirea asta. Pentru că de fiecare dată (încă de când am deschis blogul) activitatea intensă pe-aici coincidea cu câte o criză în viaţa personală. Nici revenirea asta nu face excepţie. Nu, nu vă voi da detalii. Dacă mai aveţi plăcerea să mă mai citiţi, mai treceţi din când în când. Poate mai scap câte ceva. Dar vă rog să nu fiţi prea exigenţi. A trecut aproape un an de când nu am scris. Voi fi stângaci, voi face greşeli, vă voi trata prost… Oh, pardon, asta făceam şi înainte… Dar o să-mi dau silinţa să mă îmbunătăţesc.
Bine v-am regăsit. Mi-a fost dor de voi, dar nu, nu-mi doream să revin.


Sinceritate in stare de ebrietate


Sunt beat. Îngrozitor de beat. Monstruos de beat. Atât de beat încât mă mir cum de am reuşit să mă loghez ca să scriu articolul ăsta. Şi suficient de beat încât să nu-mi mai amintesc de ce m-am decis să scriu pe blog. Da’ lasă că îmi asmintesc eu.
Pentru toti cei care se întreabă pe unde am dispărut si pe unde îmi mai fac veacul (sunt convins că nu prea mulţi) sunt prin Bucureşti. Sunt bine (mersi), muncesc la o agenţie de publicitate, am nişte şefi minunaţi şi nişte colegi pe măsură. Şi deşi nu o duc pe roze am un sentiment de mulţumire, de împlinire… sentiment pe care nu l-am avut în niciodată „macaronia”.

PS: M-a sunat Rodica să vadă dacă am ajuns cu bine acasă avân în vedere starea de ebrietate avansată în care mă aflu şi când i-am spus că scriu pe blog s-a panicat să nu cumva să scriu depre ea. S-a panicat degeaba. Pentru că nu aş avea de scris despre ea decat cuvinte de laudă. E o fată extraordinară. Cine e Rodica? Cea mai minunată fostă colegă de facultate din lume. N-am link să vă dau. Deşi i-am zis de mai multe ori să-şi facă blog, n-a făcut-o încă.



Nimeni nu are dreptul sa priveasca o alta persoana de sus, decat in momentul in care se apleaca si ii intinde o mana pentru a-l ajuta sa se ridice!

Cuvintele astea nu-mi aparţin. Le-am primit pe mail ca făcând parte dintr-o poveste lungă şi cam puerilă, care se voia filosofică şi plină de truisme. Însă pasajul de mai sus mi-a plăcut. Şi l-am publicat pentru că se potriveşte cumva cu contextul actual de la muncă de la mine. Şi, că veni vorba, munca îmi mănâncă încă tot timpul. De scris pe blog nici vorbă de timp sau de energia necesară. Oricum, pe foarte scurt, cu munca mea nu-i ok. Poate o să vă dau ceva detalii în weekend, dacă vă interesează.


Iubita mea…


…pentru tine aş traversa cel fierbinte şi mai uscat deşert, m-aş lupta cu stihiile furtunilor pe cel mai agitat ocean, aş înfrunta cea mai sălbatică junglă, m-aş avânta pe cele mai reci şi mai aride ţinuturi de gheaţă… Aş înfrunta chiar şi infernul…

Trec mâine pe la tine, dacă nu plouă.


Hello Kitty?


Oare se poate din punct de vedere legal să mă brănduiesc cu aşa ceva şi să scot bani? Ştiu câteva persoane care şi-ar cumpăra o duzină de tricouri (pe mai multe culori) cu o astfel de imagine. Am vrut să-i fac şi o pentagramă în frunte dar deja e 4 dimineaţa. Partea cea mai proastă este că dacă aş încerca să repet proiectul, nu ştiu dacă mi-ar mai ieşi la fel. Este al naibii de lung şi de încurcat şi de vreo două ori chiar m-am pierdut printre layere. Sper totuşi să vă placă.

PS: Note to self: ar trebui să-mi fac un watermark să-mi protejez fotoşopările de-acum. Poate îmi fură altcineva poza şi ideea şi se îmbogăţeşte.

Ţi-a plăcut acest articol?
Dacă articolul a fost deja partajat, votează-l.

Ce lularu’ meu?… Semnalul se întoarce


[Partea a II]

Articolul de faţă reprezintă continuarea articolului „Ce lularu’ meu?…” pe care aţi avut (ne)plăcerea să-l citiţi ieri. Dacă nu l-aţi citit, fuguţa repede la el.

După cum vă spuneam în susnumitul articol, după ce am fost uşurat de rabla de Nokia, m-am căptuşit cu hârbul ăsta de la maică-mea:

Ericsson T18s

Ericsson T18 (cel mov ca al maică-mi - moştenit de mine; cel negru ca al lui taică-miu)

Nu-s prea multe de zis nici despre telefonul ăsta. Era deja depăşit. Ieşise în ’99 şi noi eram deja în 2004. Nu-mi plăcea de nici o culoare. Clapa i se clătina serios şi nu mai stătea închisă bine, pierdea semnalul des şi nu avea nici măcar un amărât de joc (măcar un Solitaire, cum avea vărul lui mai tânăr, T28). Bateria abia ţinea o zi. L-am avut o perioadă scurtă de timp şi am fost mai mult decât fericit să scap de el, mai ales că îmi cumpărasem unul dintre telefoanele cele mai dragi mie:

Siemens SL55

Siemens SL55

…zis şi Săpunelul. Din motive lesne de înţeles. M-am îndrăgostit de el când am i-am văzut reclama la tv. Deci da, advertisingul funcţionează. În ziua în care am luat banii m-am oprit direct în magazin să-l cumpăr. Existau deja telefoane cu cameră pe piaţă dar pe-atunci încă nu mă încântau în mod deosebit (erau şi înafara posibilităţilor buzunarului meu). Mă interesa ca în primul rând telefonul meu să arate trăsnet. Şi ăsta arăta. Cel puţin aşa mi se părea mie în perioada aia. Şi dacă eram chiar interesat de cameră puteam să-i cumpăr una separat. O chestiuţă care costa 50 € (peste cei 180 ai telefonului), se conecta la portul încărcătorului şi făcea poze în VGA. De o calitate jenibilă. În rest, era eye catching, era unul dintre cele mai mici şi mai compacte telefoane de pe piaţă, avea ecran color, slide şi sunete polifonice. Fiţă maximă, ce mai… S-a dovedit a fi cel mai vândut model al companiei Siemens. L-am ţinut (şi m-a ţinut) până în 2006 când a început să-l cam trădeze bateria. Oricum, a fost un telefon de nădejde. Nu am regretat decât faptul că nu l-am cumpărat o săptămână mai târziu, când îl ieftiniseră cu 50 €. După el a urmat un alt telefon pe care mi s-a pus pata tot datorită (sau din cauza) reclamei.

Motorola RAZR V3

Motorola V3 RAZR

Când am văzut reclama la Razr am rămas speechless. Cel mai mult m-a impresionat cât era de subţire. Mi-am zis că trebuie neapărat să-mi iau telefonul ăla. Am reuşit să mi-l iau abia un an mai târziu (2006) şi la mâna a doua. În final s-a dovedit a fi un rahat de telefon, dar asta nu l-a împiedicat să devină cel mai bine vândut telefon al companiei Motorola. Record pe care îl deţinuse timp de un deceniu (din ’97) bătrânul StarTAC, reuşeşte să-l bată la doar doi ani de la apariţie (în 2007) V3. Făcea poze decente având în vedere rezoluţia VGA a camerei. Încă mai am kile întregi de fotografii făcute cu acel telefon. Iată o mostră unde eu făceam pe Rambo de Tomis prin redacţia revistei Ecouri pe când făceam volutariat acolo ca tehnoredactor:

Fotografie făcută cu Motorola V3 RAZR (neprelucrată)

După acest telefon, urmat dragostea vieţii mele în materie de celulare. Telefonul de care m-am îndrăgostit fără speranţă de recuperare.

Apple iPhone (2G)

Apple iPhone 2G

De telefonul ăsta nici nu are rost să vă mai vorbesc. Cred că aţi auzit toţi câte ceva despre el. Dacă nu, e netul plin. Google it! Ceea ce nu cred să găsiţi totuşi cu google (aşa că o să vă zic eu) este faptul că poţi să treci cu maşina peste el şi să funcţioneze bine mersi în continuare. Am testat eu asta, fără voia mea. Mi-a căzut pe ciment cu geamul în jos şi vecinul a trecut cu roata faţă de la Fiat-ul Punto peste el. Chiar dacă era abia prima generaţie de iPhone-uri, era o bijuterie de celular. Şi cine zice că iPhone suge înseamnă că nu a avut pe mână mai mult timp un iPhone. Eu l-am cumpărat la negru că altfel nu-mi permiteam. Chiar şi aşa, am dat pe el multişor. Însă pot spune că a făcut fiecare bănuţ plătit. Din păcate m-a părăsit prematur prin procedeul de furt calificat. Mostră de fotografie unde de data asta făceam pe Hulk de Dobrogea:

Fotografie făcută cu iPhone 2G (neprelucrată)

După nefericita întâmplare de acum un an jumate în care am fost deposedat în mod nedrept şi mişelesc de preţiosul telefon, am decis că următorul telefon bun va fi tot un iPhone. Dar cum nu aveam bani atunci de unul, mi-am cumpărat cel mai ieftin telefon pe care l-am găsit atunci (îl vedeţi mai jos) până când voi strânge banii necesari pentru un nou iPhone. Încă mai aştept momentul ăla.

LG KP108

LG KP 108

Am dat pe el 4,99 €. Serios. Am plătit 9,99 € pe el plus un SIM cu 5 € de trafic. Dar înafară de faptul că vorbeşti cu el nu poţi face absolut nimic altceva. Poate doar opritor la o uşă care nu stă deschisă singură. Sincer vă zic că-i mai chel decât Băsescu. Şi nu mă refer la cap ci la palmă. Nu tu cameră, nu tu melodii poli, nu tu poze, nu tu un amărât de cablu de date. Doar un joc (Sudoku), 10 sonerii şi 5 wallpapper-uri. În schimb bateria mă ţine 2 săptămâni dacă nu vorbesc mult. Momentan am renunţat la el doar pentru că prietenul soră-mi mi-a împrumutat un telefon cu cameră (mai jos). De fapt l-a avut sor-mea până acum vreo 3 săptămâni când şi-a cumpărat altul.

Nokia N70

Nokia N70

Este telefonul pe care-l folosesc în prezent. Nu prea am ce să vă spun despre el având în vedere că îl am pe mână doar de 3 săptămâni. Având în vedere că e atât de vechi (cumpărat în 2006) şi a trecut deja prin doi proprietari adolescenţi, se menţine bine. Însă e depăşit. Atât din punct de vedere estetic cât şi funcţional. Difuzorul încorporat se aude în schimb surprinzător de clar şi de puternic. Pozele sunt decente; iată una cu un tablet made in macaronia făcută pe la muncă:

Fotografie făcută cu Nokia N70 (neprelucrată)


%d blogeri au apreciat asta: