Tag Archives: politică

Futacul Berlusconi şi rubinul maghrebian


Nu o să vă povestesc acum depre tot scandalul care s-a iscat de câteva zile în jurul peremierului italian în legătură cu prostituata marocană (cândva) minoră Ruby care a băgat Peninsula în priză şi o face să bâzâie ca un neon consumat. Dacă vă interesează şi vreţi amănunte, consăteanul Mihai a scris ceva mai mult despre acest subiect. Ceea ce m-a determinat pe mine să vă vorbesc despre asta este un amănunt care m-a frapat în mod violent. Am rămas aşa, într-o stare catatonică iar sinapsele mele au încetat să mai funcţioneze. Ceea ce circumvoluţiunile materiei mele cenuşii încercau să proceseze era un purcoi de zerouri aşezaţi milităreşte după o anume cifră. Şi da, faptul că se vorbea de moneda europeană îmi blocase mie procesele cognitive.

Ruby Rubacuori

Dar să vă explic. Zice-se prin tribunale şi curţi de apel că taica Berlusconi a pus botul la o fofoloancă de minoră. Fofoloanca exotică a sus-numitei Ruby, care între timp s-a majorat. Că era şi curvă, nu e bai aşa de mare. Dar că era minoră… e  problemă. Deci distinsul „presidente” tre’ să dea seamă pentru două acuzaţii cam nasoale: favorizarea prostituţiei şi corupere de minor. Şi e chemată să dea cu subsemnatul don’şoara Ruby: „Făptură castă şi nevinovată, te-a atins acolo domnu’ preşedinte au ba?”. Şi e o ţine una şi bună că „Ba!”. O fi aşa sau nu, habar n-am. Vor ajunge magistraţii la o concluzie. Gurile rele spun însă că – şi acu’ ajung la problema care mă frământă pe mine – pentru ca signor Berlusconi să scape cu liftingul curat, marocanca a încasat ceva cash de la el. Ei bine, vreţi să ştiţi cât îl costă pe unul de teapa lui Berlusconi o păsărică în sos de limbă? Degeaba vă uitaţi în meniul de acum două articole, că nu o să găsiţi acolo. E specialitate exotică, nu e pentru buzunarele noastre. Se zice pe la televiziunile italiene că aceată Ruby – da, gagica asta fadă din poza de mai sus – însumând comisioanele pentru prestaţii, comisionul pentru închis gura şi cel pentru închis gura logodnicului (care cică era la curent [?!?]) a încasat nici mai mult nici mai puţin de 5 000 000 euro. Da, aţi citit bine. Cinci milioane. Mie abia îmi încape cifra în gură. Apoi cică să nu fii curvă. Din punctul meu de vedere, nu merita banii ăştia nici dacă avea pizda poleită cu rubine, nu numai (pseudo)numele de rubin. Dar eu nu-s preşedinte de guvern.


Libertatea de exprimare


Constituţia României în Articolul 30 (Libertatea de exprimare) spune că:

(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisa.
(3) Libertatea presei implica si libertatea de a infiinta publicatii.
(4) Nici o publicatie nu poate fi suprimata.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare in masa obligatia de a face publica sursa finantarii.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege.

(am redat articolul integral, pentru a nu avea discuţii cu unii gureşi cum că, aşa cum am mai auzit, deciziile CNA-ului sunt constituţionale şi îşi au baza în prevederi din actul de căpătâii al ţării)

Deşi coma (1) spune clar că libertatea de exprimare de orice fel este inviolabilă, Consiliul Naţional al Audiovizualului este de altă părere. Pe cale de consecinţă, decide să penalizeze un post de televiziune pentru difuzarea unor opinii personale, într-o emisiune de dezbateri şi de opinii (raportul complet cu privire la această decizie îl puteţi citi aici). Şi asta în condiţiile în care însăşi prezentarea de pe site-ul lor spune că „Misiunea CNA este de a asigura un climat bazat pe libera exprimare şi responsabilitatea faţă de public în domeniul audiovizualului.”

Rezultatul? 400 de oameni adunaţi în doar două ore, pentru a protesta împotriva cenzurii şi a îngrădirii libertăţii cuvântului. Nechemaţi, neconvocaţi. Doar anunţaţi printr-un blog destul de popular şi o emisiune de mare audienţă. Sunt de părere că 400 de voci ar trebui să se audă mai tare decât 11 glasuri piţigăiate ale unor marionete ale puterii, ce iau deciziile după interese şi după ureche (cei 11 membri ai CNA-ului sunt numiţi de Parlament).

Ştiu că episodul este deja fumat, trecut, răcit şi ce mai vreţi voi. Dar nu e niciodată târziu pentru a milita pentru drepturile noastre. Eu o fac acum, aici, aşa cum vedeţi mai sus. Armanbet Zarif, fost coleg de facultate şi bun amic o face aşa:


Diverse


NB: Acesta este un articol de link-uit şi ping-uit. Printre altele.

În primul rând, datorită vouă am obţinut locul întâi la etapa a cincea a concursul de proză arhiscurtă găzduit şi organizat de Călin Hera. Mulţumesc tuturor celor care m-au votat. Momentan se discută dacă voi împărţi sau nu prima treaptă pe podium cu al doilea clasat (la diferenţă foarte mică faţă de mine – doar două voturi) şi anume cu Ion Toma Ionescu, pe care-l şi felicit pe această cale. Motivul pentru care se va lua această decizie este faptul că nimeni nu a putut să valideze rezultatele exact în momentul în care trebuia să se închidă urnele. Rezultatele validate au fost cele de o oră şi jumătate mai târziu, iar diferenţa dintre mine şi domnul Ionescu este infinitezimală comparativ cu numărul total de voturi. Motivele mi se par relevante şi corecte. Eu nu am avut nimic de protestat aşa că fără comentarii răutăcioase. Felicitări şi tuturor celorlaţi concurenţi. Au fost o grămadă de PA-uri „bune şi foarte bune”, vorba lui Călin.

Răspunsul la articolul-ghicitoare precedent este: „Pe politicieni îi alegem noi”. Trebuia să public şi sursa, dar din păcate am închis pagina şi nu mai găsesc blogul respectiv. Îmi cer scuze şi, dacă autorul se vede plagiat aici, îl rog să conteste derpturile în comentarii şi voi face un update. Au ghicit: Sorina Ene pe facebook şi apoi Adela în comentarii. Bravo.

Vineri seară am fost foarte supărat după ce am văzut ultima etapă a concursului de talente foarte tinere „Io Canto” de pe Canale 5, de care v-am mai vorbit aici şi aici. Votul publicului a scos-o câştigătoare pe Benedetta Caretta, în defavoarea altor concurenţi precum Luana Chiaradia (favorita juriului în această etapă) şi Andreea Olariu, ambele cu execuţii mult mai bune decât a ei. E doar părerea mea. Dar aveţi mai jos toate cele trei melodii să vă faceţi şi voi o idee. Aştept părerile în comentarii.

Benedetta Caretta:

Luana Chiaradia (poţi picta o capodoperă după copila asta, atât e de frumoasă):

Andreea Olariu (lipseşte foarte puţin din început dar nu prea am avut de unde alege):

Că tot suntem la capitolul muzică, deşi cu ceva întârziere, vă propun ceva muzică bună, dovadă că România mai are încă artişti şi, mai mult, că se ajută între ei. Nu, nu melodia e nouă, ci clipul. Mai multe detalii pe blogul lui Cabral, de unde l-am şi „furat”.

Urmează ceva care pe mine m-a uimit şi m-a amuzat deopotrivă: un flashmob care o lasă cu gura căscată inclusiv pe Oprah. Cum, Dumnezeu, au reuşit să realizeze aşa ceva? Aştept păreri şi-aici.

Şi nu uitaţi să mai treceţi pe-aici şi să mă votaţi. La cea de-a şasea etapă a concursului particip cu un text adaptat după o povestire de-a mea mai veche pe care o puteţi citi aici. Spuneţi-mi dacă se înţelege ceva din ea, înainte de a citi povestirea originală. Mi-e teamă că e atât de „ciuntită” încât nu se mai înţelege nimic. Restul PA-urilor din această etapă îl găsiţi aici. Iată textul meu:

Vânzătorul de ghilotine
– Ţi-e frică?
Cuvintele scuipate printre buzele subţiri aproape că-şi pierdură sensul.
– Nu!
– O să-ţi fie!
Se întoarse cu spatele rupând contactul vizual. Simţi fluxul de frică forţându-i sinapsele în momentul în care bătrânul, lipsit de hipnoza ochilor galbeni, realiză ceea ce se va întâmpla. Auzi şfichiuitul funiei scăpate din mâna bătrână. Văzu reflectându-se pe pământ sclipirea lamei ghilotinei în lumina apusului. Simţi în tălpi vibraţia capului căzând cu zgomot sec pe pământ. Frica – gândi negustorul – cea mai stabilă monedă din univers.

Iar la sfârşit, pe filiera Adela -> silavaracald, ceva de râs. Da’ nu orice fel de râs. Râs de-ăla cu lacrimi, cu dureri de fălci, cu ţinut de burtă şi cu dificultăţi în a nimeri uşa de la baie. Citiţi ca să vă convingeţi, o poveste despre o scroafă şi un trabant.


Care-i diferenţa…


…dintre hoţi şi cei din actuala clasă politică din România?
Deşi e greu de crezut, există toşi una. Daţi-vă părerea în comentarii. Asta aşa, ca să nu vă plictisiţi sau să simţiţi că aţi trecut degeaba pe-aici. Până îmi vine iar cheful de scris. Dacă nu ghiceşte nimeni, vă spun mâine răspunsul, precum şi sursa (ideea nu-mi aparţine).


Comandante…


No comment. Vizionare plăctă.

Pentru cei care nu ştiu, piesa este un cover parodie la un cântec patriotic dedicat revoluţionarului Chè Guevara. O versiune a acestui imn, în interpretarea magistrală a Joanei Baez, pe care cei de la Happy Fish nu o vor egala niciodată, o găsiţi aici cu scop de comparaţie.

P.S. Pentru Elena: Ăsta e un exemplu în care vulgaritatea cu siguranţă nu e gratuită. După părerea mea e esenţa mesajului în sine.


%d blogeri au apreciat asta: