Sinceritate in stare de ebrietate

Sunt beat. Îngrozitor de beat. Monstruos de beat. Atât de beat încât mă mir cum de am reuşit să mă loghez ca să scriu articolul ăsta. Şi suficient de beat încât să nu-mi mai amintesc de ce m-am decis să scriu pe blog. Da’ lasă că îmi asmintesc eu.
Pentru toti cei care se întreabă pe unde am dispărut si pe unde îmi mai fac veacul (sunt convins că nu prea mulţi) sunt prin Bucureşti. Sunt bine (mersi), muncesc la o agenţie de publicitate, am nişte şefi minunaţi şi nişte colegi pe măsură. Şi deşi nu o duc pe roze am un sentiment de mulţumire, de împlinire… sentiment pe care nu l-am avut în niciodată „macaronia”.

PS: M-a sunat Rodica să vadă dacă am ajuns cu bine acasă avân în vedere starea de ebrietate avansată în care mă aflu şi când i-am spus că scriu pe blog s-a panicat să nu cumva să scriu depre ea. S-a panicat degeaba. Pentru că nu aş avea de scris despre ea decat cuvinte de laudă. E o fată extraordinară. Cine e Rodica? Cea mai minunată fostă colegă de facultate din lume. N-am link să vă dau. Deşi i-am zis de mai multe ori să-şi facă blog, n-a făcut-o încă.