Tag Archives: preşedintie

Îţi doresc ceea ce-mi doreşti tu mie


Continui iniţiativa de a publica scrisorile deschise trimise miercuri seară preşedintelui României Traian Băsescu la adresa de poştă electronică a Administraţiei Prezidenţiale de către membrii grupului „Să schimbăm România, ACUM!!!„. Scrisorile sunt adresate de fapt întregii clase politice pentru că sunt toţi plămădiţi din acelaşi aluat corupt şi rânced. De data asta vă servesc cu o scrisoare a unei prietene foarte vechi şi dragi mie. Oana, ai cuvântul:

Se spune o urare printre romani: îti urez ceea ce imi doresti tu mie. Va uram sa ajungeti macar la judecata de apoi sa dati socoteala pentru genocidul pe care vreti sa il infaptuiti fara pic de jena, ne dorim ca macar copiii si nepotii dumneavoastra sa ajunga sa traiasca viitorul luminos pe care ni-l pregatiti. E bine totusi ca exista si moartea, pentru ca in felul acesta sunt sigura ca nu veti mai apuca sa nenorociti chiar si pe nepotii mei pentru ca nimeni nu e vesnic. Pentru ca faceti ca toate sperantele noastre de supravietuire sa fie eradicate, pentru faptul ca promovati comunismul crancen si odios cu nonsalanta, pentru ca cel mai bine dintre toate legile stiti sa respectati legea junglei, pentru ca ne faceti sa ne simtim ca in lagarele de concentrare in care alternativa cea mai dulce este asteptarea mortii, pentru ca ati ajuns sa traiti ,,bine” va spunem un binemeritat BRAVO.

Cu umilinta impusa, un profesor din Romania,
Oana Dicu

Vă reamintesc că aceaste scrisori deschise pot fi considerate nişte petiţii. Oricine simte că rezonează cu conţinutul acestora este liber să le semneze în comentarii cu numele, vârsta şi oraşul de domiciliu. Prima scrisoare adresată „aleşilor” o puteţi citi aici. Vă mulţumesc.


Doar pentru că nu ne vedeţi nu înseamnă că noi nu vă privim


Aceasta este prima dintre scrisorile deschise către „aleşii noştri” trimise ieri seară pe adresa Administraţiei Prezidenţieale:

Domnilor de acolo din spatele monitorului,

Nu sunt bugetar, nu sunt pensionar si nici nu am copil mic, nu depind de bunavointa statului pentru a-mi duce viata mai departe.
Dar sunt romanca si din aceasta cauza sunt nu indignata, ci scarbita si furioasa pentru ceea ce ati reusit sa faceti din noi.
Nu am plecat din tara cand mi s-a oferit ocazia, nu am dat cu sutul statului de roman pentru ca am crezut ca lipsa de respect pentru populatie are o limita.
Dar m-am inselat.
Sunteti cel mai rau lucru pe care Romania l-a patit de la Fanarioti incoace.
Sunteti nocivi ca o otrava.
Ca stricnina pe care o turnati pe gat cainilor maidanezi.
Sunteti cu totii atat de fatisi incat inteleg ca suntem subiectii unui tiran. Nu va pasa de noi pentru ca nu mai aveti dreptul la alt mandat, pentru ca oricine va veni dupa voi nu va mai folosi pe nimeni din randurile voastre. Nu aveti nimic de pierdut asa ca va purtati ca atare, nu va e frica de nimic si de nimeni. Nu aveti Dumnezeu, si nu va ganditi ca exista mereu reversul monedei.
Dar, asta va face dusmanii tarii.
Si asta inseamna un conflict. Si cum spunea Sun-tzu – nu va subestimati dusmanul.
Romanii se aduna laolalta, in vremuri grele asa a fost in totdeauna.
Si Romanii se uita la voi. Va vad. Si nu or sa uite prea repede, oricat de greu le faceti traiul.
V-as striga RUSINE! dar nu aveti cunostinte in domeniu. Nu aveti constiinta si nici decenta. Deci nici Rusine.
Plecati,luati-va oamenii si conturile si salariile si plecati din tara asta care sigur nu va mai vrea.
Mergeti si cheltuiti-va miliardele stranse din buzunarele bunicilor nostri, parintilor nostri, si din banii de inghetata a copiilor nostri, si nu va mai intoarceti niciodata.

Cristiana.
Cetatean.

Aceasta este o scrisoare-petiţie. Oricine simte că rezonează cu conţinutul acesteia este liber să o semneze în comentarii cu numele, vârsta şi oraşul de domiciliu. Vă mulţumesc.

P.S. De felul meu nu trimit ping-uri dar consider că asta e pentru o cauză nobilă şi ştiu că şi persoanele care urmează pot face ceva cu ajutorul blogurilor lor: Jordaş, Cabral, Pisica Roz, Mihai, Leo, Bogdănel, Ioan Usca, linkpinguitorii veseli, Adele, Andreea şi Veutzu. Ordinea este total aleatoare.


Sa schimbam Romania, ACUM!!!


În urma ultimelor evenimente sociale din România au luat naştere multe forme de protest împotriva diferitelor elemente din conducerea ţării noastre, multe din aceste forme manifestându-se aproape exclusiv pe internet. Una dintre aceste mişcări este reprezentată de grupul de pe Facebook „Să schimbăm România, ACUM!!!„, grup din care fac parte de puţin timp. Una din iniţiativele de protest ale grupului s-a desfăşurat aseară. Ea presupunea ca toţi membrii grupului să trimitem cel puţin o epistolă de protest pe adresa de poştă electronică a Administraţiei Prezidenţiale cu scopul iniţial de a intoxica inbox-ul. Probabil că nu s-a întâmplat asta pentru că am ceva îndoieli că am fost suficient de mulţi. Dar a fost totuşi ceva. Mai bine decât nimic. Dacă doriţi să o faceţi şi voi, o puteţi face: procetatean@presidency.ro; nu contează momentul; important este să le arătăm că suntem aici, suntem mulţi şi suntem nemulţumiţi.

Pornind de la această iniţiativă, m-am hotărât să duc protestul nostru mai departe şi să public câteva dintre epistolele de protest trimise aseară Preşedinţiei sub formă de scrisori deschise la care oricine se poate semna în comentarii cu numele real, ca la orice petiţie. Semnăturile vostre vor reprezenta doar intenţia voastră de a solidariza cu ceea ce susţine scrisoarea, nicidecum faptul că scrisoarea reprezintă proprietatea voastră intelectuală. Toate drepturile asupra conţinutului misivei aparţin autorului.

Nu sper să obţin cine ştie ce cu această iniţiativă a mea pentru că blogul meu nu e unul dintre cele mai populare dar cine ştie? Poate va citi cine trebuie.

În final, o notă către autorii mesajelor de protest: Scrisorile pe care le-am primit fără semnătură vor fi publicate sub anonimat. Puteţi să vă revendicaţi oricând drepturile asupra textului respectiv, solicitând în comentariu că vreţi să vă apară numele în conţinut. De asemenea, ca deţinător al tuturor drepturilor asupra textului, puteţi solicita oricând ştergerea acestuia de pe blog printr-un mail la aceeaşi adresă la care mi-aţi trimis textul. Pentru stabilirea autenticităţii identităţii dumneavoastră solicitarea de înlăturare a textului trebuie trimisă de pe aceeaşi adresă de pe care aţi trimis şi textul.

Haideţi să schimbăm România!

PS: Dedicaţia mea (şi nu numai) pentru „aleşii noştri”:

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.


%d blogeri au apreciat asta: