”Surprise-Surprise” sau ”Na că scriu eu în locul tău”

de Vasile Gâdinceanu

Nu știu încă de ce dar eu sunt co-administrator la blogul ăsta. Nu am contribuit cu absolut nimic până acum, iar cum eu mi-am închis propria prăvălie m-am gândit că aș putea băga un text aici, așa… în amintirea răposatului blog. Mă absolv cu ocazia asta și de toți kilometrii de p…a băgați (cum spune autorul) prin textele blogului de față.  Dar gata cu vorbele și să trecem la treabă.

E 6 și ceva dimineața când scriu, cu Pavarotti în surdină. După o seara în care se pare că mi-am dat seama prea târziu cât am băut, au urmat câte ore chinuitoare și grețoase de somn, ca mai apoi să rămân cu mine însumi, un tavan urât și o mulțime de gânduri. Aici la 6 fără puțin începe deja să se crăcăneze de ziuă. E ciudat câte lucruri mărunte poți auzi odată cu trezirea la viață a orașului, oamenilor… Mai ciudat e cât de matinali sunt unii oameni. I-am auzit pe vecinii indieni spre exemplu cum și-au scos tomberoanele afară din curte, pe moșul englez de lângă mine cum cotrobăia prin casă și pe cineva care și-a pornit mașina. Au venit și gunoierii între timp. Un coleg/ă de casă se duce la budă. Afară cântă păsărelele – ceea ce nu e chiar rău să auzi de fiecare dată când te trezești. Dar eu dau plăcerea asta pe cea a somnului lung.

Că veni vorba de a fi matinal ceea ce e legat și de programul de muncă, mi-am amintit că se discuta acum câteva zile în România despre o propunere de a închide supermarketurile în fiecare duminică. Toată lumea bineînțeles a sărit ca arsă. Poate că este exagerat să le închizi de tot dar idea de bază nu e rea. Reglementarea programului de muncă ar fi binevenită ținând cont că la noi ziua de muncă e de 12 ore și ești plătit pentru 8. Aici, la engleji, am observat două chestii legate de asta. Primul, un panou într-un magazin de țoale prin care reprezentanții magazinului își cereau scuze că datorită legislației naționale trebuie să își închidă casele de marcat la ora 5. Asta e valabil pentru duminici. Al doilea lucru este că aceste complexe comerciale precum și instituțiile de sănătate, băncile ș.a.m.d. își încep programul la ora nouă și îl încheia pe la 5-6. Asta poate că este comun prin mai multe locuri dar treaba e că și complexele comerciale, în care logic comercianții vor să țină prăvălia deschisă cât mai mult, sunt forțați să o închidă conform programului impus de legislație. Asemenea măsuri contribuie cel mai probabil la înaltul standard de viață de care se bucură prietenii noștri vest-europeni.

În timpul ăsta mi-am amintit de o altă chestie pe care am vrut să o menționez dar nu am mai avut ocazia. Aflându-mă într-un cabinet medical cu niște treburi mi-a sărit în ochi o plăcuță metalică de pe un perete: NO ESCAPE. Mda… foarte încurajator mesajul. Te însănătoșești una-două și o iei la fugă la o așa întâmpinare. Cred însă că s-ar potrivi mult mai bine în spitalele noastre decât aici. De fapt oamenii încercau să spună că fereastra avea gratii iar în caz de incendiu nu poți scăpa pe acolo. Oricum, mesajul e mai profund decât s-ar fi vrut.

Ținând cont că trebuie să îmi încep și eu programul de vineri conchid aici iar gândurile despre viață, carieră, nemurirea sufletului, priorități, ea, și altele le țin pentru mine. Coane Victor, te rog să îmi scuzi intruziunea iar dacă vrei să ștergi postul nu mă deranjează. Eu mi-am făcut damblaua. Oricum, dacă matale ești ocupat cu design și alte treburi mai reduc cu ocazia asta din tensiunea acumulată în sânul cititorilor tăi, care și-au exprimat nerăbdarea de a mai citi ceva aici. Mă rog, pe tine nu pe mine dar ceva e mai bun decât nimic. Dacă va mai fi o dată viitoare o să încerc să găsesc un subiect o țâră mai interesant. Haidi bai!

Alcoolul este viaţă şi viaţa e alcool

Aşa credeam când eram mic şi prost şi aveam impresia că Paraziţii sunt cool. Nu sunt cool. Nici măcar nostimi. Sunt nişte tipi (habar n-am câţi sunt; 3? 4?) care au fler pentru entertainment. Sunt convins că nu cred şi nu fac nici măcar un sfert din ceea ce spun în melodiile lor. Astfel de oameni se pot întâlni în toate domeniile, de altfel. Blogosfera e plină de ei. Nu, staţi liniştiţi că nu va fi un alt articol despre blog sau blogosferă. Nici despre Paraziţi. Va fi despre alcool. Şi mai ales despre cei care-l consumă.

Da, voi face pe lupul moralist. Si? Aveţi probleme? Vedeţi că e un X sus; click pe el să vedeţi ce face. (Aviz pentru blodele care folosesc browser multi-tab: x-ul ăla mic de pe tab-ul activ, nu X-ul ăla mare din dreapta sus; nu răspund pentru daunele psihologice aduse neuronului dumneavoastră în cazul pierderii datelor de pe celelalte tab-uri de navigaţie.)

Să revenim. V-am spus vreodată că urăsc omul beat? Nu, nu v-am spus că nu am avut ocazia. Urăsc omul beat. De fapt urăsc omul beat care nu-şi vede de treaba lui. Şi majoritatea oamenilor beţi aşa sunt. V-aş putea ţine acum o prelegere interminabilă şi plictisitoare despre fiziologia creierului şi efectele alcoolului asupra neuronilor acestuia (aviz blondelor) dar o s-o las pe dom’şoara Parlog să facă asta dacă mă va mai onora cu un comentariu. Eu o să vă spun doar atât: alcoolul nu stă în creier ca în sticlă. Nu, tată. În creier alcoolul are de lucru. Şi când lucrează alcoolul, creierul stă. Altfel nu se explică comportamentul total lipsit de logică şi cooerenţă al omului beat.

Ho, nu săriţi aşa. Da, mai beau şi eu şi da, mă mai şi îmbăt din când în când. Dar asta nu înseamnă că e de bine. Nu, nu. Alcool mult nu bun! Abia aştept să-mi sară în cap acum fanii împătimiţi ai alcoolului. Băieţaşii de după birturile gri cu lăutari la mese să înceapă să se laude cât pot ei să bea fără să se îmbete, că-l bagă sub masă şi pe Văcăroiu şi alte poveşti de-astea ieftine de manelist coclit. Bravo tată, eşti şmecher. Şi ficatu’ tău ce zice? Da’ du-te mai încolo când îmi răspunzi că râgâi a pateu. Sfidez pe oricine să-mi spună cinci efecte benefice ale consumului regulat de alcool, solid argumentate şi eu mă apuc de băut. Că efecte negative sunt cu duiumul. Să le luăm pe rând.

E mişto să fii beat? E cool? Pentru unii o fi. Dar eu nu o să pricep în veci care-i farmecul să fii într-o stare permanentă de semiluciditate, dezorientare acută, lipsă totală de coordonare a mişcărilor, incoerenţă a ideilor şi lista poate continua. Apoi, imediat după beţie cum e? Te simţi ca după un meci de box profesionist în care ai pierdut prin KO în repriza a doişpea. Doar că după meciul de box nu ai impresia că ai mâncat pisici moarte de cinci zile şi ţi-a rămas şoarecul nedigerat printre dinţi. Dar partea cea mai naşpa e că habar n-ai de ce te simţi aşa. Dacă ai baftă să nu fi băut singur poate reuşeşti să reconstitui ceva din spusele “tovarăşilor”. E cool să-ţi trăieşti viaţa prin vorbele altora, nu? Ce senzaţii!… ce experienţe!…

Dar să trecem la consumatorul cronic de alcool. Să-l numim generic şi pe scurt beţiv. În cărţile de specialitate îl veţi găsi şi cu denumirea de alcoolic. Eu îi voi zice beţiv. Cum ziceam la început, câinele moare de drum lung iar beţivul de grija altuia. Beţivul e cel mai nenorocit junghi în coaste din câte există. Unii zic că trebuie compătimiţi, că sunt bolnavi, că au nevoie de ajutor. Au pe dracu. Eu îi compătimesc pe bolnavii de cancer, de TBC, de SIDA, de leucemie… Ei nu au ales să fie bolnavi. Au avut ghinionul să fie loviţi de o astfel de nenorocire. Au nevoie de ajutor şi vor să fie ajutaţi. Beţivii şi-o fac cu mâna lor. Şi partea cea mai tristă e că marea majoritate nici nu vrea să fie ajutată. Se simt buricul pământului. Şi nici măcar nu realizează câtă suferinţă provoacă în jurul lor. Pentru că, lucru şi mai trist, unii au familie. Iar oamenii ăştia care trăiesc cu un beţiv în casă trăiesc un coşmar zi de zi. Pentru că alături de un betiv nu ai linişte; nici măcar când mănânci; nici măcar când te rogi; îi auzi zi de zi aberaţiile fără cap şi fără coadă şi mai mereu fără cuprins. De cele mai multe ori beţivii nu muncesc; deci nu produc; dar consumă. Pe beţiv nu te poţi baza niciodată, în nici o situaţie; dacă ţi-e rău nu te poate duce cu maşina la spital pentru că e beat; el te-ar duce, că nu judecă, dar nu te laşi tu pe mâna lui. E ca şi cum ai avea în casă un câine foarte costisitor. Şi alcoolic. Şi care latră tot timpul. Şi unii din ei mai şi muşcă.

Păcat că Dumnezeu nu i-a înzestrat pe beţivi cu un buton ceva sau cu o comandă vocală: “Eşti beat. Du-te-n pizda mă-ti şi te culcă”. Lumea ar fi fost cu siguranţă mai fericită. Nu cred că este cazul să vă mai vorbesc de victimele violenţelor din cauza consumului de alcool sau de cele ale accidentelor rutiere generate din condusul sub influenţa alcoolului.

Cin-cin.

P.S. Din categoria blondelor amintite mai sus este exclusă o blondă. Se ştie ea.