E a nu-știu-câta tentativă de revenire. Dar de data asta nu mai promit că mă mai țin. Îmi doresc să revin pentru că îmi place. Am descoperit de curând câtă plăcere îmi face să citesc chestii vechi scrise de mine și am ajuns la concluzia că scriu bine. Fără niciun fel de modestie. Scriu pe placul meu. Dacă se nimerește și pe placul altora, să fie primit. În plus, îmi face plăcere și să scriu, nu numai să citesc ceea ce scriu. Așa că iată-mă. Vreau să scriu. Și să citesc mai târziu. Și nu mai promit nimic.
Deci… bine v-am regăsit. E cineva pe-aici?
Blogul lui Victor 
21 ianuarie 2016 at 12:12 am
daaa! tu scrie, are cine sa citeasca!
22 ianuarie 2016 at 11:56 am
Habar nu aveam că tu îmi citești blocgul. E prima dată când comentezi. 🙂
12 februarie 2016 at 9:45 pm
Hai cu inspirația domn’ Bucur ca să am ce citi! În plus, poate mă reapuc și eu de scris căci chiar mă bătea gândul în ultimul timp… ne ținem unul de altu’ sa ne scoatem lenea din oase?
7 octombrie 2018 at 8:45 pm
Este, este. :)) Cu întârziere, dar este. Ca să vezi ce coincidență, apropo de postarea asta. Mă uitam și eu prin lista cu comentarii vechi făcute pe alte bloguri and guess what: comentasem acum un car de ani la postarea ta despre populara melodie Someone like you, Adele. Atunci făceam cunoștință cu piesa asta. O ascultasem la tine pe blog, sunase bine, dar nu mă impresionase extraordinar, după care am reauzit-o într-un magazin, mi-a plăcut teribil și nu știam de unde îmi părea familiară. :))) Când mi-am amintit, am revenit să îți las comentariu. :)) Uitasem complet de chestia asta.
Iar acu văd postarea asta a ta din 2016 în care scrii tocmai despre faptul că îți place să te recitești. :)) Oare nu mai scrii defel de te-ai oprit?
Acu, dacă tot sunt aci, tre să îți zic că și eu fac la fel cu jurnalul. Mai mult cu jurnalul (pe hârtie) decât cu blogul, dar nu e nici blogul exclus. Sunt multe beneficii ale întoarcerii în timp în felul ăsta. Eu am avut tot felul de reacții recitindu-mă după mult timp: mă miram de mine (fie că fusesem tâmpită în faza x, fie că fusesem surprinzător de inspirată, fie că scrisesem cu totul împrăștiat, ilogic, fie că îmi ieșise inspirat gândul y); mă înțelegeam mai bine pentru că făceam legătura între cine eram atunci, cine sunt acum când mă recitesc, văd care sunt problemele de exprimare și îmi dau seama cum pot scrie ca să fiu mai clară, îmi reamintesc faze despre diferite persoane și lumina în care le vedeam/interpretam atunci etc. Plus că e o terapie: și scrisul efectiv atunci, dar și revenirea cu lectura ulterioară la un timp după ce evenimentele au trecut. Toate ajută.
Anyway, în cazul în care vei mai intra pe propriul blog și nu l-ai abandonat cu totul la coșul de gunoi, „ia mai pune-te pe scris”. :))