Tag Archives: români

Da’ mie ce-mi iese?


Nu, nu v-am uitat. Şi nici n-am renunţat la blog. Doar că am avut ceva treabă şi sunt din cale-afară de leneş. Da’ cred că asta v-am mai spus-o.

Acestea fiind spuse, în seara asta o să vă vorbesc iar despre balcanisme. Şi anume pleaşca la români. Adică norocul căzut din cer, hoţomăniile mărunte sau colosale, cultul ciubucului şi cam tot ce intră în categoria câştigului uşor.

O să lămuresc din start o chestiune. Anumite practici nu le acuz dar nici nu le aprob. Adică, în situaţia în care tu oficial din mila unui patron miliardar în lei noi ai o leafă de 800 de lei e clar că nu ai altceva de făcut decât să te adaptezi situaţiei. Am făcut-o şi eu. Lucram ca tehnoredactor şi într-un ajun de campanie electorală mi-a picat şi mie o pleaşcă să fac un pliant electoral. Da’ io am băgat 6 ore de veghe non stop după alte 8 de muncă oficială şi m-am dus acasă cu primul tranvai de a doua zi.

Revenind la ideea iniţială, am cunoştinţe care au lucrat sau lucrează ca ospătari. Am auzit odată de la una din ele o frază de genul: „Ieri pe tura mea a venit iar Cutărescu din consiliul local cu vreo şase inşi de la el din partid, de la Central. Au comandat de vreo 6 milioane şi mie mi-au lăsat doar doujdemii” Asta în condiţiile în care cu o săptămână înainte îmi povestise că acelaşi Cutărescu de la Local comandase de un milion şi apoi îi lasase bacşişi dublu consumaţiei. Vorbim deci aici de un local în care să lucrezi ca ospătar e mai bine decât bancher în Congo. Deci omul în cauză nu stătea în loc de bacşişul din ziua respectivă. Nici copii nu avea de crescut, nici credite la bancă. Ba chiar locuia cu părinţii care aveau o situaţie materială acceptabilă. Şi atunci mă întreb io, păi nu era mai bine dacă nu ţi-ar fi lăsat alea două milioane? Poate aşa ştiai să apreciezi ăia douăzeci de mii pe care ţi i-a lăsat a doua oară. Poate omul nu mai avea cash la el. Ce vroiai, să-ţi scrie un cec? Adică de când pula mea bacşişul a devenit obligatoriu şi eu nu ştiu? Trece-l frate pe notă: Ciorba 4 lei, chifla 1 leu, ciuşca 50 de bani, bacşişul cât vrei tu da’ nu mai puţin de 5 lei. Dacă tu consideri că bacşişul ţi se cuvine atunci eu consider că mi se cuvine să-mi sugi pula.

De câte ori aţi auzit pe la amici sau cunoştinţe chestii de genul: „Dacă aş câştiga la loto…” şi de-aici enunţul poate să difere de la caz la caz în funcţie de visele şi aspiraţiile fiecăruia. Dar neapărat, indispensabil, morţişi şi obligatoriu încep cu procentul dedicat actelor de caritate. Care la fel poate varia de la 10% până chiar şi la jumate. În funcţie de cât de superstiţios e fiecare. Pentru că de superstiţie este vorba, vă asigur. În mintea lor e ca şi cum dacă spun asta întorc norocul în favoarea lor. Că uite ce milostivi sunt ei şi că pentru asta Dumnezeu o să învârtă bilele alea ca să iasă fix ce-au jucat ei pe belet şi o să-i ajute să câştige reportul ăla atât de mare că nu le încape cifra-n gură ca să-l pronunţe. Fraiere, am o veste proastă pentru tine: sunt mulţi care au gândit fix aceeaşi lucru. Cel puţin toţi. Dacă Dumnezeu s-ar lua după asta din tot reportul ăla ţie ţi-ar reveni o parte atât de mică încât ţi-ar da peste cap ideile pe care le ai despre aritmetică. Ah, dar stai că tu nu ai jucat. Tu doar visai cu ochii deschişi.

Şi, ca să închei, de câte ori nu aţi cerut o favoare cuiva şi vi s-a răspuns cu tradiţionalul: „Şi mie ce-mi iese?” Ochii. De la câtă muie o să-ţi dau. Adică tu ai o nevoie, el poate să te ajute fără probleme şi fără sacrificii de nici un fel (poate ai nevoie doar de o vorbă, o informaţie),  dar de ce să nu câştige şi el ceva de pe urma necazului tău? Cum să contribuie el la rezolvarea problemei altuia fără să aibe el un beneficiu, chiar dacă nu-l costă absolut nimic să o facă… Îmi stă pe coaie atât de mult vorba asta încât nu o mai suport nici măcar când e spusă cu ton de pseudo glumă. De cele mai multe ori îmbracă haina histrionică a ironiei, dar balele din colţul gurii care l-ar face invidios şi pe câinele lui Pavlov spun tot. Gustul câştigului uşor e mai dulce pentru unii decât parfumul propriei demnităţi.

În altă ordine de idei, şi-a tras şi sor-mea blog. Am pus-o în blogroll dar intraţi degeaba dacă nu ştiţi italiană. O să traduc însă într-una din zlele următoare pentru voi un pasaj care pe mine m-a amuzat.

Reclame

Sa schimbam Romania, ACUM!!!


În urma ultimelor evenimente sociale din România au luat naştere multe forme de protest împotriva diferitelor elemente din conducerea ţării noastre, multe din aceste forme manifestându-se aproape exclusiv pe internet. Una dintre aceste mişcări este reprezentată de grupul de pe Facebook „Să schimbăm România, ACUM!!!„, grup din care fac parte de puţin timp. Una din iniţiativele de protest ale grupului s-a desfăşurat aseară. Ea presupunea ca toţi membrii grupului să trimitem cel puţin o epistolă de protest pe adresa de poştă electronică a Administraţiei Prezidenţiale cu scopul iniţial de a intoxica inbox-ul. Probabil că nu s-a întâmplat asta pentru că am ceva îndoieli că am fost suficient de mulţi. Dar a fost totuşi ceva. Mai bine decât nimic. Dacă doriţi să o faceţi şi voi, o puteţi face: procetatean@presidency.ro; nu contează momentul; important este să le arătăm că suntem aici, suntem mulţi şi suntem nemulţumiţi.

Pornind de la această iniţiativă, m-am hotărât să duc protestul nostru mai departe şi să public câteva dintre epistolele de protest trimise aseară Preşedinţiei sub formă de scrisori deschise la care oricine se poate semna în comentarii cu numele real, ca la orice petiţie. Semnăturile vostre vor reprezenta doar intenţia voastră de a solidariza cu ceea ce susţine scrisoarea, nicidecum faptul că scrisoarea reprezintă proprietatea voastră intelectuală. Toate drepturile asupra conţinutului misivei aparţin autorului.

Nu sper să obţin cine ştie ce cu această iniţiativă a mea pentru că blogul meu nu e unul dintre cele mai populare dar cine ştie? Poate va citi cine trebuie.

În final, o notă către autorii mesajelor de protest: Scrisorile pe care le-am primit fără semnătură vor fi publicate sub anonimat. Puteţi să vă revendicaţi oricând drepturile asupra textului respectiv, solicitând în comentariu că vreţi să vă apară numele în conţinut. De asemenea, ca deţinător al tuturor drepturilor asupra textului, puteţi solicita oricând ştergerea acestuia de pe blog printr-un mail la aceeaşi adresă la care mi-aţi trimis textul. Pentru stabilirea autenticităţii identităţii dumneavoastră solicitarea de înlăturare a textului trebuie trimisă de pe aceeaşi adresă de pe care aţi trimis şi textul.

Haideţi să schimbăm România!

PS: Dedicaţia mea (şi nu numai) pentru „aleşii noştri”:

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.


O manea? Mai bine nu!


Uneori mai sunt întrebat ce muzică ascult. Ca un om cu o vastă cultură muzicală ce mă consider, răspunsul meu e mereu acelaşi: ascult orice fel de muzică. La acest răspuns sunt unii care fac ochii mari şi, inevitabil, pun următoarea întrebare: „Şi manele?”. Şi inevitabil mă enervez foarte tare. M-ai întrebat de muzică, în pula mea.
Băi, fraţilor, sunt atât de sătul de subiectul ăsta încât am obosit până şi să mă gândesc la el. Înainte, când mă întreba cineva ceva despre manele sau doar aducea vorba de manele, mă strofocam, mă agitam, mă consumam, mă străduiam să-mi spun părerea CONTRA manele, de ce nu-mi plac, de ce nu ar trebui să placă nimănui şi alte de-astea. Acuma, dacă mă întreabă cineva ce părere am despre manele nici măcar nu mă mai stâmb. Şi nu pentru că s-a schimbat ceva în preferinţele mele (era să zic muzicale) ci pur şi simplu pentru că am obosit să-mi răcesc gura. Probabil s-au zis o grămadă de păreri pro, contra sau pseudo-contra încât cu siguranţă părerea mea de atoateştiutor nu va schimba cu nimic peisajul. Sunt alte câteva sute care au aceeaşi părere cu mine. Ce-i cu categoria „pseudo-contra”? Ştiţi voi, sunt ăia care ascultă dar nu recunosc pentru că, ce să le faci dacă „le place” manelele dar e trendi să te declari anti manele? Se dă(!) şi ei după trend. Nu intru în discuţii nici aici că s-au spus o grămadă şi despre ăştia. În general sunt ăia propăvăduiţi de toţi maneliştii cu suficient sânge în coaie sau cu insuficient IQ în creier să recunoască şi să militeze pe toate blogurile, forumurile, comentariile pe iutub sau pe trilu, sau oriunde altundeva cineva se leagă de vreun Salam sau alt „valoros”: „Lasă că ştiu că asculţi şi tu da’ nu recunoşti”. Adică, pula mea, cum să nu-ţi placă Minune sau Guţă. N-are cum, frate. E împotriva firii şi-a lui Dumnezeu. Sigur îţi place. Doar că nu ştii tu că-ţi place. Şi dacă ştii că-ţi place ţi-e ruşine să o recunoşti. Beşi în pula mea cu ţiganii tăi că-mi bruiaţi boxele cu ghiulurile voastre.
Ce m-a determinat să scriu acu’ despre manele şi să mă enervez? Câteva păreri ale unora cu privire la manele, păreri pe care le-am citit la Cabral pe forum. Da, tot de la Cabral mi se trage. Cred că i-am adus aminte că avea dezbaterea aia deschisă de acum un an şi a reîmprospătat subiectul cu un nou articol.
Zice(!) unii p-acolo, prin comentarii, că menelele provin din muzica lăutărească. Sunteţi proşti. Proşti ŞI mulţi (ceea ce mă îngrijorează). Singura conexiune logică între manea şi muzica lăutărească pe care poţi să o faci este faptul că cei care cântau muzică lăutărească cândva, acum cântă manele. Dar de aici până la a susţine că maneaua este evoluţia sau, mai degrabă, involuţia muzicii lăutăreşti e cale lungă, monşer. Manelele nu au fost cântate de lăutari prima dată. Nici măcar de ţigani. Părinţii progeniturii bastarde care pe-atunci încă nu avea nume dar va fi cunoscută mai târziu drept „manea” au fost constănţenii ăia trei insipizi care formau trupa L.A. Vă mai amintiţi melodia „Femeia„. Muie celor trei de la L.A. şi femeii lor.
Ţiganii lăutari, cântăreţi pe la nunţi şi cumetrii nu au făcut altceva decât să constate neaşteptatul şi inexplicabilul succes al melodiei şi să adopte stilul celor de la L.A.
Şi acu’ mă întreb cum a reuşit oare această mizerie de manifestare zgomotoasă să devină definitorie pentru patrimoniul muzical ROMÂNESC? Ce are atât de românesc în el de-l determină pe român să-l adopte ca şi când ar fi al lui? Nimic. Scurtă demonstraţie (pe care am făcut-o şi la Cabral pe blog, dar acum îi aduc nişte completări): E inventată de o trupă de machedoni, are ritmuri balcanice şi orientale (doar 5% sunt motive folclorice româneşti), e cântată de ţigani, cu instrumente împrumutate (când o să aud manea cântată cu buciumul sau cu fluierul, o să mă apuc de ascultat manele), iar numele este de proveninţă turcă. Maneaua era o monedă a Imperiului Otoman, care circula şi pe la noi pe vremea când Ţara Românească era raia turcească (provincie cu semi-autonomie) pentru a facilita comerţul în cadrul imperiului cu ajutorul unei monede unice. Eh, nu, Euro nu a fost prima. Nici măcar a doua. Ei bine, pe vremea aia, dacă erai în cârciumă şi o luai pe ulei şi ţi se scula ţie că vrei să-ţi cânte lăutaru’ la masă, pocneai din degete să vină ţiganu’ cu vioara şi îi ordonai: „Ia zi, bă, şi tu de-o manea”. Ca acuma la nunţi. Fără număr, fără număr, fără număr…
Deci, ce are maneaua românesc în ea? Înafară de limba torturată într-un asemenea hal că dacă ai patru clase primare şi ai trecut cum trebuie prin ele, devi rasist instant, nimic.
De-aia nu ascult io manele şi de-aia le dispreţuiesc. Nu reprezintă muzică, nu reprezintă cultură, nu reprezintă artă. Un grafitti pe un perete scorojit mă impresionează mai mult decât o manea.
Şi totuşi, unii au găsit manelelor şi o aplicaţie practică. Uitaţi aici:

P.S. Când eram ciutan mi se păreau puţin cam penibili. Acum îi regret. Erau mai vorbitori de limbă română decât suntem noi, cei care ne considerăm mai români ca ei. O lecţie de limba română, muzică şi de patriotism, prin versurile lui Grigore Vieru şi interpretarea regretaţilor Ion şi Doina Aldea Teodorovici:

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

P.S.2: Spre deosebire de ce părere v-aţi făcut după ce aţi citit acest articol, nu sunt rasist şi n-am nimic cu ţiganii. Iubesc muzica ţigănească. Dar aia originală din fundul şatrei, cântată în ţigăneşte şi dansată în jurul focului cu cuţitu-n mână. Şi îi respect pentru că, în prostia voastră, v-au intoxicat cu manele întru câştigul şi bunăstarea lor. Ei – deştepţi; voi – găini.


Care este ţara mea?


La ora asta târzie din noapte eu nu am ce face şi hoinăresc printre bloguri. Şi am ajuns şi pe la Cabral. Nu sunt un cititor frecvent de-al lui, dar mai nimeresc ocazional pe-acolo. În seara asta am zăbovit mai mult ca de obicei, în special pentru a arunca un ochi critic la aspectul practic al site-ului (după cum habar nu aveţi lucrez la noul blog şi mai „fur” pe ici pe colo idei care s-ar potrivi exigenţelor mele). Şi cum clicuiam eu p-acolo, am văzut o secţiune mică dedicată dezbaterilor. Printre ele una despre manele. Articolul, scurt şi la obiect, cerea părerea cititorilor despre manele (aplaud obiectivitatea jurnalistică a lui Cabral de a nu influenţa în nici un fel părerile). Ce mi-a atras atenţia a fost comentariul unei cititoare (care s-a semnat „care este tara mea?) la articolul respectiv. Comentariu pe care îl redau integral aici, fără nici un alt comentariu ulterior din partea mea, dacă îmi permiteţi repetarea cacofonică:

Incredibila Romania. O toleranta a prostiei cum rar mi-a fost sa gasesc. Citind aceste comment-uri imi dau seama ca nu se vor schimba drumurile pe care le vom parcurge in viitor, ca nu ne pasa, ca ne doare-n c** de ceea ce ne inconjoara.
Atunci, la mai multe manele! Aveti libertate, democratie, profitati.
Cresteti-va copiii printre guti si salami si copii de aur. Am sa-i dau la dans pe mese, incepand cu varsta de 2 ani. Ii invat si sa scuipe pe strada, pe la 3 anisori, ca prind mai bine si nu vreau sa le repet de doua ori.
Luati-va pumni in gura cand clipiti. Cin’ v-a pus? Eu nu clipesc, nici macar in somn
Mangaiati scuipatul primit cu drag, scurs incet pe obraz; astazi poate aveti noroc si este unul voluminos. Am sa-i rog sa ma scupie de doua ori, sa fie cu noroc.
Multumiti pentru batele primite in urma tupeului vostru de a va intersecta cu ei. Maine ma duc sa-mi iau Mercedes cu geamuri fumurii, sau ala era Audi? La naiba, ajutati-ma, ca nu vreau sa le incurc.
Purtati-va hainele cu mandrie, faceti-i mandri pe D&G, Gucci si alti designeri din Europa. Maine ma duc la Dragonul Rosu, am auzit ca au venit niste fustite cu paiete si cizmulite din piele de leopard. Da, fraierilor, nu stiati ca vara asta se poarta cizmele?
Achizitionati tot aurul din magazine, toate extra-ceasurile, pentru ca se vand ca painea calda – taraba din colt. Eu le iau din colt, de la mine. Sac!
Vreau sa-mi vad tara plina de cocalari si pitipoance. Pentru ca ma lupt sa devin una si nu vreau sa mai fac parte dintr-o minoritate, cat de curand inexistenta.
Vreau sa simt trendul, vreau ca a lor gurita sa-mi spuna “Fa, ce pi**a buna esti, luati-as familia in p***”. Am sa le comunic si alor mei mesajul, sa vor simti bine la auzul bagarii in seama si nu numai.
Vreau sa aud mereu sunetul semintelor sparte intre dintii lor de aur, vreau sa ma imbete intalnirea cojilor cu astfaltul – va revolutiona muzica! Il astept cu drag pe Draghici in duet cu Zamfir, pe versurile : “azi te-am luat, maine te-am spart, devlaaaa”
Vreau sa admir pana la epuizare nuntile de sute de mii de EURO, dar si inmormantarile cu fast – pentru ca dracu te primeste pe lumea cealalta daca nu ai fost manelist in viata asta. Doamneee, de ce nu mi-ai dat har si noroc, sa ma nasc direct, ce am facut sa merit lupta asta de metamorfozare? Meta, ce? Poate, ma-ta!
Vreau sa vad si mai multi manelisti credinciosi, pentru ca Dumnezeu nu-ti iarta pacatele daca nu faci doua cruci si un semn cu degetul mijlociu – asta pentru ca babuta din dreapta ti-a facut observatie ca ai voce prea ragusita sau pitigaita, dupa caz. Lipeste-i ochii, moartea o cauta agitata si ea sta la biserica???
Vreau sa se rescrie Biblia, sa introducem personaje contemporane si de valoare. Cred ca stiu, il scot pe Iuda din sistemul turbo, ca nu vreau macel cu sabii. Il stiu eu pe Iuda, e mai ninja de fel.
Vreau sa moara toti fraierii saraci si bolnavi, sa moara de foame, de frig, ce plm ma intereseaza pe mine cand am ditamai palatul.
Vreau sa bat si sa ucid toti cainii de pe strazi. Am vazut multe filmulete, am auzit ca se intampla des si deja devine relex. Deci, nu voi lupta mult cu ei. Iau la rost si pisicile, dar, “haladitele” sunt prea sprintene.
Vreau sa fiu batjocura tuturor statelor fara valoare ca a mea. Franta, Londra, eu ma pi* pe voi, va dau jet de la distanta – expresie folosita chiar astazi, intr-un cuplu mioritic.
Vreau sa merg la picnic, chiar in mijlocul naturii si sa las acolo si kkt, si pet, si punga – sa le adune Sfantul Duh, eu ma grabesc ca-mi canta Sorinel Pustiu sau Peste, pupa-v-as pe fruntile voastre.
Astept cu nerabdare sa dau nas in nas cu interlopu’, sa ma bage in masina, sa ma bata bine, un pic de viol nu strica -poate ma invat minte sa-mi pun dres-plasa maine. Jur sa-l implor sa ma lase sa traiesc! Mi-a promis ca ma duce in Italia, s-o vizitez. I-am spus ca nu-mi parasesc tara, ca-s patriota. Mi-a zis, futu-** patria ma-tii, Matasari te asteapta. Ma bucur nespus ca raman in Romania.
Astazi l-am vazut iar pe interlop. A vrut sa ma ia cu forta, dar i-am spus ca merg de buna voie. Comentezi, faaa? m-a intrebat el. Nu am apucat sa-i raspund, si-a pierdut cutitul in mine…ce bine este in Romania, acum raman pentru vesnicie.

Editare ulterioară: În urma sugestiilor repetate ale lui Cabral, fac precizarea că, în ciuda aparenţelor, cititoarea ar fi de fapt un cititor. Mai multe detalii nu a dat. Dar pare foarte sigur pe ce zice. Drept pentru care îl suspectez chiar pe el că ar fi autorul comentariului. Binenţeles, e o afirmaţie nefondată pe nici un fel de dovezi.


Bancul zilei: Ţăranul la Paris


Citeam pe blog la animalu’ părerea lui (pertinentă) despre romgleză, limbajul de rahat de-l folosesc unii care suferă de neatenţie infantilă cronică şi vor să se dea importanţi cu orice preţ. Până aici nimic nou sub soare. Ba chiar desuet aş putea zice. P-aici pe unde bântui eu, e la modă o altă limbă printre conaţionalii mei: rotaliana.
Trecând la subiect, din părere în părere, s-a ajuns la comentarii la articolul animalului la ideea traducerilor „gen furculision” şi mi-am adus aminte de următorul banc:

Cică (ce-mi place să încep bancurile cu „cică”!) un ţăran de „fabricaţie” românească – dar nu de-ăla de la ţară, că ăia ne dau lecţii la inteligenţă şi moralitate, ci unu ţăran de-ăla de metropolă, ştiţi voi la ce mă refer – ajunge la Paris, în vacanţă. Şi intră într-un restaurant să se ospăteze. Se aşează la masă, vine ospătarul şi cocalarul nostru începe să comande, în stilul sus amintit:
– Leo ciorbision, leo fripturision, etc.
Surprinzător, ospătarul îi aduce absolut tot ce a cerut. După ce mănâncă bine, se bate omul nostru cu mâna pe burtă cu stil şi cu eleganţă, cum numa’ românu’ ştie s-o facă şi zice ca pentru sine:
– Ia uite mă, că râdea Georgel de mine că o să mor de foame la Paris că nu ştiu să vorbesc franceza. Am mâncat ce am vrut eu, beau ce vreau eu… M-am descurcat.
La care ospătarul, care stătea lângă el aşteptând să-i toarne vinul în pahar, zice:
– Dacă nu eram io după la Calafat, mâncai tu un leo căcat.

În altă ordine de idei, bunicii mei aveau nişte vecini ţigani (o droaie). Pe unul din ei îl chema Bancu. N-am înţeles nici până-n ziua de azi de unde-i vine numele ăsta ciudat. Probabil părinţii lui l-au perceput ca pe o glumă a Divinităţii.


SENZAŢIONAL: Hack made in Romania pe site-ul ziarului La Stampa


Luaţi de vă informaţi de la jurnalistul din mine. Can Can şi Libertatea şi Zoso sunt pitici.
E în curs un atac informatic made in Romania asupra siteurilor a două dintre cele mai prestigioase publicaţii naţionale din Italia, şi anume cotidianul La Stampa şi Corriere della Sera. Cele două ziare au fost şi sunt principalele instrumente ale inflaţiei capitalului de imagine a românilor din Italia. In special prin asocierea românilor cu ţiganii, idee pe care o „pompează” neîncetat în opinia publică prin articolele rasiste la limita legalităţii şi prin fotografiile irelevante, de cele mai multe ori imagini de arhivă cu cerşetori de etnie romă care nu au nici o legătură cu faptele relatate în articole, fapte ai căror protagonişti sunt cetăţeni români. Intervenţiile cititorilor prin comentariile la articolele sus-amintite, petiţiile online sau scrise, bilingve sau nu, protestele oficiale ale asociaţiilor nu au dus la nici un rezultat. Ei şi-au văzut mai departe de activitatea lor mizerabilă de defăimare. Până acum. De fapt, după cum mi-a semnalat Cristi, până ieri. Google zice că subdomeniile http://tuttoaffari.lastampa.it/index.html şi http://citymusiclab.city.corriere.it/eventi/ sunt aşa cum vedeţi în imaginea de mai jos de pe 30 apr 2010 03:14:47 GMT.

În sfârşit cineva a luat atitudine. Îşi spun Romanian National Security (Securitatea Naţională Română) şi sunt un grup de hackeri naţionalişti porniţi împotriva atacurilor presei occidentale la imaginea poporului român. După cum vedeţi, gestul are impact vizual, simbol naţionalist, uşor extremist, aşa cum îi şade bine unei astfel de acţiuni şi chiar o coloană sonoră sugestivă, foarte bine aleasă: Balada lui Ciprian Porumbescu.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Părerea mea este că, trecând peste greşelile gramaticale (oricum italienii nu le vor percepe), intenţia este lăudabilă. Pentru că împotriva rasismului şi xenofobiei italienilor nu putem lupta decât cu arme extreme. Mesajul este scurt, la obiect, fără insulte şi şi fără injurii. Şi în faţa unui astfel de gest nu-mi rămâne decât să mă ridic, să aplaud şi să zic: „Bravo RNS! Oricine aţi fi.”
La ora la care scriu articolul (1 mai, 00:30) mesajul încă se afla acolo. Ceea ce mai adaugă o „calitate” la caracterul italian colectiv: sunt praf la internet. Ce mi se pare şi mai ciudat este că după aproape 24 de ore nici o publicaţie sau post TV nu s-a sesizat cu privire la acest fapt. Ceea ce mă face să mă gândesc că cei de la RNS au fost cam blânzi. Poate un atac o idee mai agresiv stârnea valurile cuvenite şi atrăgea atenţia meritată din partea mass media.

Completare ulterioară (1 Mai, 11:25): A treia ţintă a hackerilor în presa italiană a fost trustul naţional RAI. Dar nu au lovit în site-ul principal ci în două site-uri afiliate. Pe unul din ele mesajul este încă acolo: http://mirrorturk.com/deface_mirror/?id=150377. Pe cealaltă pagină deja au luat măsuri. Deci se pare că RAI se mobilizează mai repede


”Surprise-Surprise” sau ”Na că scriu eu în locul tău”


de Vasile Gâdinceanu

Nu știu încă de ce dar eu sunt co-administrator la blogul ăsta. Nu am contribuit cu absolut nimic până acum, iar cum eu mi-am închis propria prăvălie m-am gândit că aș putea băga un text aici, așa… în amintirea răposatului blog. Mă absolv cu ocazia asta și de toți kilometrii de p…a băgați (cum spune autorul) prin textele blogului de față.  Dar gata cu vorbele și să trecem la treabă.

E 6 și ceva dimineața când scriu, cu Pavarotti în surdină. După o seara în care se pare că mi-am dat seama prea târziu cât am băut, au urmat câte ore chinuitoare și grețoase de somn, ca mai apoi să rămân cu mine însumi, un tavan urât și o mulțime de gânduri. Aici la 6 fără puțin începe deja să se crăcăneze de ziuă. E ciudat câte lucruri mărunte poți auzi odată cu trezirea la viață a orașului, oamenilor… Mai ciudat e cât de matinali sunt unii oameni. I-am auzit pe vecinii indieni spre exemplu cum și-au scos tomberoanele afară din curte, pe moșul englez de lângă mine cum cotrobăia prin casă și pe cineva care și-a pornit mașina. Au venit și gunoierii între timp. Un coleg/ă de casă se duce la budă. Afară cântă păsărelele – ceea ce nu e chiar rău să auzi de fiecare dată când te trezești. Dar eu dau plăcerea asta pe cea a somnului lung.

Că veni vorba de a fi matinal ceea ce e legat și de programul de muncă, mi-am amintit că se discuta acum câteva zile în România despre o propunere de a închide supermarketurile în fiecare duminică. Toată lumea bineînțeles a sărit ca arsă. Poate că este exagerat să le închizi de tot dar idea de bază nu e rea. Reglementarea programului de muncă ar fi binevenită ținând cont că la noi ziua de muncă e de 12 ore și ești plătit pentru 8. Aici, la engleji, am observat două chestii legate de asta. Primul, un panou într-un magazin de țoale prin care reprezentanții magazinului își cereau scuze că datorită legislației naționale trebuie să își închidă casele de marcat la ora 5. Asta e valabil pentru duminici. Al doilea lucru este că aceste complexe comerciale precum și instituțiile de sănătate, băncile ș.a.m.d. își încep programul la ora nouă și îl încheia pe la 5-6. Asta poate că este comun prin mai multe locuri dar treaba e că și complexele comerciale, în care logic comercianții vor să țină prăvălia deschisă cât mai mult, sunt forțați să o închidă conform programului impus de legislație. Asemenea măsuri contribuie cel mai probabil la înaltul standard de viață de care se bucură prietenii noștri vest-europeni.

În timpul ăsta mi-am amintit de o altă chestie pe care am vrut să o menționez dar nu am mai avut ocazia. Aflându-mă într-un cabinet medical cu niște treburi mi-a sărit în ochi o plăcuță metalică de pe un perete: NO ESCAPE. Mda… foarte încurajator mesajul. Te însănătoșești una-două și o iei la fugă la o așa întâmpinare. Cred însă că s-ar potrivi mult mai bine în spitalele noastre decât aici. De fapt oamenii încercau să spună că fereastra avea gratii iar în caz de incendiu nu poți scăpa pe acolo. Oricum, mesajul e mai profund decât s-ar fi vrut.

Ținând cont că trebuie să îmi încep și eu programul de vineri conchid aici iar gândurile despre viață, carieră, nemurirea sufletului, priorități, ea, și altele le țin pentru mine. Coane Victor, te rog să îmi scuzi intruziunea iar dacă vrei să ștergi postul nu mă deranjează. Eu mi-am făcut damblaua. Oricum, dacă matale ești ocupat cu design și alte treburi mai reduc cu ocazia asta din tensiunea acumulată în sânul cititorilor tăi, care și-au exprimat nerăbdarea de a mai citi ceva aici. Mă rog, pe tine nu pe mine dar ceva e mai bun decât nimic. Dacă va mai fi o dată viitoare o să încerc să găsesc un subiect o țâră mai interesant. Haidi bai!


Jurnalism „deontologic” la broscari


Tre’ să scriu repede, acu’, cât sunt fierbinte. Chestiunea e de-acum 30 de secunde. Grupajul de ştiri de la ora 13:00.

Deci. Am zis deci. O ştire cu români. Eh da, au făcut-o lată iar dar deja e obişnuinţă şi pe-aici şi pe la noi. Un puşti de 17 ani cu unchi-su într-un furgon; puştiu’ la volan deci fără permis la volan şi pe lângă asta şi puţin băut; unchiul proprietar al furgonului deci vinovatul moral al incidentului. Puştiu’ o calcă, intră în depăşire şi face poc frontal cu o mşină de pe contrasens, omorând un „tată de famile” şi bâgând în spital soţia şi fetiţa de vârstă şcolară. Materialul era amplu, bine punctat în defavoarea românilor şi întru amplificarea dramei (just de altfel) familie victimei. Nimic nou sub soare. E atât de inutil să dezbat aspectul ăsta încât cred că deja am ocupat prea mult spaţiu ca să-l povestesc.

Dar, şi aici vroiam să ajung, imediat dup-aia intră un alt material. Un senegalez sau gen e împuşcat de un carabinier (membru al corpului miliar de ordine) că o ardea pusher pe stradă. Ce m-a enervat pe mine la culme este că înafară de faptul că materialul a fost deosebit de scurt, a mai fost şi prezentat într-un mod vag şi absolut absurd. Cică după o urmărire cu maşinile ca-n filme (sengalezii erau doi şi carabinierii erau în civil) la un moment dat „din pistolul unui carabinier pleacă glonţul blestemat care-l ucide pe senegalez pe loc”.

Mă, da’ cum pula mea? Zic, CUM PULA MEA?!? A plecat glonţu’ din pistol… Să-mi bag pula… aşa de capul lui, nu? Avea o voinţă a lui şi înclinaţii rasiale, ca să parafrazez un prieten. A zis: „Eu plec, îmi bag pula. Aici în pistolu ăsta e naşpa, e frig. Mă duc în senegalezul ăla că pare mai cald chiar dacă e mai negru ca pistolu'” şi-a plecat. Iniţial am crezul că mă uit la vreun film SF. Nu mi-a venit să cred.

Şi în final, zic eu, cu drama familiei senegalezului cum rămâne? Nici o vorbă, nici măcar o aluzie? I-a durut în pulă. Singurul lucru care-i preocupa era faptul că celălalt senegalez scăpase şi că forţele de ordine sunt în continuare pe urmele lui.

P.S. Da, e totuşi mai bine în Italia. Nu intru în detalii.

Editare ulterioară: Mihai mi-a atras atenţia în comentariu (şi bine a făcut) că am omis să spun următorul aspect: conaţionalii aia doi după ce au comis-o au şi fugit de la locul accidentului, fiind prinşi mai târziu în gara Termini, încercând să se scape. Cer scuze tuturor pentru omisiunea (involuntară, vă rog să mă credeţi) de informaţii cruciale. Nu era oricum intenţia mea de-ai elogia pe-ai noştri. Pe mine m-a deranjat atitudinea macaronarilor vizavi de al doilea subiect.


%d blogeri au apreciat asta: