Tag Archives: PA

Revelaţia


– Eşti pregătit să asişti la execuţie, sire? îl abordă distantă, soţia sa. Era aşezată în faţa oglinzii. I se citea încordarea în poziţia umerilor.
Judecătorul se aşeză în genunchi la picioarele ei, îi luă mâinile într-ale sale şi spuse:
– Am avut un vis. Anna şi Nasir erau executaţi iar sângele lor se amesteca pe eşafod.
Chipul bătrân dar încă splendid al contesei se crispă.
– Nu era nici măcar o diferenţă de tonalitate în culoarea sângelui, continuă el. Acum am înţeles. Nu contează ce nume îi dăm lui Dumnezeu, toţi Îl iubim cu aceeaşi patimă. O să pun să fie eliberaţi amândoi.
Contesa răsuflă uşurată. Fiica lor era liberă.

Notă: Acest PA- reprezintă capitolul final din experimentul PA-istic început în joacă la care am participat împreună cu Bogdan şi Carmen, experiment de care vă vărbeam şi aici. Am hotărât de comun acord să-l ducem la un deznodământ pentru că dorim să trecem la faza a doua a proiectului nostru, şi anume o „PAveste fără sfârşit”, o versiune îmbunătăţită, la o scară mai largă, cu reguli bine puse la punct şi – ţin să subliniez – deschis oricui va dori să participe. De altfel, nerăbdătorul de Bogdan a demarat deja; primul episod îl puteţi citi aici. Staţi pe fază pentru lansarea oficială (cu regulament and stuff). Mai jos o să redau integral întreaga poveste ce tocmai s-a încheiat:

Dreptatea (de Bogdan Onin)
„Hai, misca!” Gardianul il impinse catre usa de lumina, decupata parca, in intunericul coridorului boltit. Nu fusese rau cu el, doar distant si rece. Chiar daca l-a ascultat in ultimele zile, si-ar fi dorit sa poata vorbi cu cineva care sa aiba ceva simtaminte. Ca cineva sa vada ca se caia pentru uciderea ei. Acum, era prea tarziu. “Jus gladii” – dreptatea spadei – asta il astepta acum. Zambi, caci soarta avea ironia ei. Fusese si el printre cei care cerusera ca orasului sa-i fie acordat acest drept. Spera ca lama sa fie bine ascutita.

Preţul libertăţii 1 (de Carmen Negoiţă)
Bătrânul avea acum ocazia să se răzbune pe cel ce-i ucisese fiica. Strânsese în el prea multă furie ca să-i mai pese de anii cruzi ai tânărului ce-şi aştepta tăcut sentinţa. Ochii senini ai criminalului îl indignau. Nu înţelegea cum putea să aibă conştiinţa împăcată, cum nu tremura un muşchi pe faţa lui de frica morţii. Tânărul îl privi zâmbind. Se uită la lumea adunată căutând chipul drag. O găsi ascunsă într-un colţ plângând. Oare de ce libertatea era atât de scumpă? Îi înscenase moartea ca s-o scape. Era viaţa lui pentru libertatea ei.

Până când moartea ne va despărţi… Şi chiar şi după (de Victor Bucur)
„La ce-mi foloseşte libertatea dacă nu o pot trăi alături de omul iubit?” gândi, privind prin vălul lacrimilor eşafodul iubitului său. Plătea cu viaţa lui pentru libertatea ei. Nu putea tolera asta.
– Opriţi-vă! strigă din mulţime, descoperinsu-şi chipul. E nevinovat, nu sunt moartă. A fost doar o înscenare.
Chipul judecătorului, bătrânul ei tată, părea mortificat.
– Nevinovat? întrebă, şocat de trădarea fiicei. Oh, nu, amândoi sunteţi vinovaţi. Ai ales un păgân insultând credinţa propriului tău neam? Atunci urmează-l în faţa gâdelui.

fără titlu (de Carmen Negoiţă)
– E fiica ta! strigă indignat tânărul. Ce fel de om şi-ar putea trimite la moarte propria fiică?
La semnul judecătorului, cele două gărzi se îndreptară spre Anna. Fata nu opuse nicio rezistenţă, lăsându-se trasă cu brutalitate până în mijlocul sălii. Era mult prea şocată de decizia tatălui ei. Îşi apucă iubitul de braţ în încercarea de a-şi regăsi puterea. Murmurul mulţimii contrariată de gestul fetei spori furia judecătorului.
– Mâine să fie pregătit eşafodul pentru păgân. Iar ea îşi va trăi viaţa austeră în abaţia fortificată din Kells.

Revelaţia (de Victor Bucur)
– Eşti pregătit să asişti la execuţie, sire? îl abordă distantă, soţia sa. Era aşezată în faţa oglinzii. I se citea încordarea în poziţia umerilor.
Judecătorul se aşeză în genunchi la picioarele ei, îi luă mâinile într-ale sale şi spuse:
– Am avut un vis. Anna şi Nasir erau executaţi iar sângele lor se amesteca pe eşafod.
Chipul bătrân dar încă splendid al contesei se crispă.
– Nu era nici măcar o diferenţă de tonalitate în culoarea sângelui, continuă el. Acum am înţeles. Nu contează ce nume îi dăm lui Dumnezeu, toţi Îl iubim cu aceeaşi patimă. O să pun să fie eliberaţi amândoi.
Contesa răsuflă uşurată. Fiica lor era liberă.

PS: Carmen şi Bogdan, sper să fiţi mulţumiţi. Nu numai că nu am omorât-o pe Anna, dar l-am lăsat în viaţă şi pe Nasir (acum are şi el nume; care, apropo, înseamnă „salvatorul”).

Reclame

Până când moartea ne va despărţi… Şi chiar şi după


Reproducere în ulei după pictura
The Execution Of Lady Jane Grey 1834 Centre de Paul Delaroche

„La ce-mi foloseşte libertatea dacă nu o pot trăi alături de omul iubit?” gândi, privind prin vălul lacrimilor eşafodul ubitului său. Plătea cu viaţa lui pentru libertatea ei. Nu putea tolera asta.
– Opriţi-vă! strigă din mulţime, descoperinsu-şi chipul. E nevinovat, nu sunt moartă. A fost doar o înscenare.
Chipul judecătorului, bătrânul ei tată, părea mortificat.
– Nevinovat? întrebă, şocat de trădarea fiicei. Oh, nu, amândoi sunteţi vinovaţi. Ai ales un păgân insultând credinţa propriului tău neam? Atunci urmează-l în faţa gâdelui.

Notă: Am scris acest PA inspirat fiind de ideea lui Carmen că „[…] din PA în PA se poate crea o poveste amplă […]”, îndrăznind o continuare a PA-ului ei, „Preţul libertăţii 1„. Îmi cer scuze dacă am deformat prea mult viziunea ei cu privire la scena zugrăvită. Profit de ocazie pentru a o felicita pentru iscusinţa cu care mânuieşte – în egală măsură – atât condeiul cât şi obiectivul foto. Dacă nu aţi făcut-o până acum, aruncaţi un ochi în ograda ei. Veţi fi cu siguranţă încântaţi de ceea ce veţi găsi pe-acolo.


Ultimul tur


…de scrutin. Cel puţin la concursul ăsta de proză arhiscurtă. Sper ca, măcar o perioadă, să nu vă mai plictisesc cu aceste voturi. Aşa că mai faceţi un ultim efort, intraţi aici şi votaţi cu una din povestioarele de mai jos sau chiar cu toate trei.

Repetentul
– Eşti pregătit? îl întrebă preşedintele comisiei.
Nu, nu era. Se gândi la creaţiile Lui. La oamenii care reuşeau să-L surprindă chiar şi după milenii. Îi iubea. Chiar şi acum când mulţi Îl uitaseră. Cum îi iubise şi atunci când aproape că-I dăduseră experimentul peste cap şi rămăsese repetent din cauza asta. Experimentul Iisus. Dovedise însă că avea dreptate. Se gândi la tema lucrării: Toţi profeţii sfârşesc violent.
Pentru miliardele de subrutine din micul său calculator era doar o altă zi. Pentru El era ziua în care absolvea Şcoala de Zei.

Gardianul
Alienul părea la fel de liniştit ca în oricare altă zi, dar gardianul nu-i cunoştea foarte bine manifestările psihosomatice. Prefera să stea la distanţă de uşa celulei. Descoperiseră lumea lor într-o galaxie îndepărtată şi dintr-un motiv futil s-a ajuns la un conflict de proporţii. Acum trebuia să-i dea o veste ce, sigur, nu-i va plăcea. Îşi fixă privirea pe ceea ce părea a fi faţa extrem de hidoasă a alienului si spuse:
– Umanule, lumea ta a fost exterminată. Eşti ultimul din specia ta. Vei fi transferat la Muzeul de Biologie Galactică…

Melpomene
În penumbra sălii nu se mai auzea decât bâzâitul molcom al aparatului de proiecţie. Firişoare de praf dănţuiau prin lumina albă ce cădea pieziş pe ecran. Pelicula se terminase de mult dar ea nu se mişcase încă de pe locul său din mijlocul sălii. Avea un aer trist. Într-un târziu, se ridică, graţioasă, în unduirile robei diafane, îşi apucă masca şi, ridicând ochii spre un Olimp imaginar, rosti:
– Oh, Tată, asta au făcut oamenii din teatru?… Nu vreau să le mai fiu muză. Nici măcar încă o altă zi!…

Restul PA-urilor în concurs le puteţi găsi aici. Şi cum aveţi 6 opţiuni la dipoziţie, eu recomand Adela, Bogdan sau LeeDee (care a fost într-o explozie de inspiraţie azi noapte şi a dedicat câte un text aproape tuturor „coechipierilor” din concurs; dacă votaţi două la întâmplare imposibil să nu nimeriţi una de-a ei; pentru a fi siguri însă, cele cu titluri în majuscule sunt PA-urile ei). Mulţumesc pentru susţinerea acordată de-a lungul acestui concurs.


Dau un „mulţumesc” pentru un vot…


Ştiu că v-aţi plictisit deja de concursul ăsta dar cică e penultima etapă. După asta încă una şi gata, scăpaţi. Aşadar, sărut mâna pentru vot. Vot pe care-l puteţi exercita aici.
Textele sunt după cum urmează (una caldă, una rece):

Lecitină
– Ştii, am început tratamentu’ ăla pentru ţinere de minte.
– Serios? întrebă incredul amicul său de o viaţă.
Era o dupamiază superbă de toamnă, cum nu mai fusese una de când ieşiseră la pensie. O zi perfectă pentru o plimbare relaxată. Soţiile, puţin în urma lor, sporovăiau despre nepoţi şi reţete de chec.
– Şi cum se numeşte medicamentul?
– Ăă… cum îi zice la floarea aia albă de creşte pe câmp?
– Margaretă?
– Aşa! şi întorcându-se înapoi către consoarte: Margareto, cum se cheamă pastilele alea?

Dacă Viagra ar ridica şi moralul…
– Ştii că s-a inventat Viagra pentru femei?
Ochii vii contrastau zâmbetul obosit. Atât mai rămăsese viguros în ea: privirea.
– Ştiu, iubito. Mi-ai mai spus bancul ăsta.
Îi întind pastilele, cu hotărâre. De data asta se lasă convinsă uşor.
– Ufff!… Cât timp trebuie să mai înghit prostiile astea? întreabă, aşezând paharul pe noptieră. Probabil ştie că boticul ei mă face să mă topesc de dragoste, dar trebuie să fiu ferm. Pentru ea. Pentru mine. O sărut pe frunte, îi aşez o şuviţă rebelă după ureche şi o întreb la rându-mi:
– Preferi chimioterapia?

Restul textelor în concurs în această etapă le puteţi citi aici. Dacă textele mele nu v-au plăcut, aveţi de unde vota altele. Recomand: Bogdan, care e un băiat de nota 10 (zece) cu al său vicerege sarazin („Vraciul arab”, „Boala milei”) şi, binenţeles, aceeaşi Adela care atacă la sentiment ca de obicei, că doar de la ea am învăţat şi io („Pastila miraculoasă”, „Cel mai vesel cuplu”).
Vă mulţumesc tuturor.


Şi încă unul


Cum ce? Un vot. Da, pentru că, vorba Adelei, am intrat în horă, trebuie să jucăm. Mi-aţi fost fideli până acum, trebuie să mă susţineţi şi de-acum încolo. Aşa că vă poftesc iar aici, pe blogul lui Călin pentru a-mi vota „capodoperele”: „Vânzătorul de ghilotine” (care este de fapt o readaptare a povestirii de-aici) şi „În joacă” (mersi, Gabi, pentru sugestii şi titlu). Povestirile sunt după cum urmează:

Vânzătorul de ghilotine
– Ţi-e frică?
Cuvintele scuipate printre buzele subţiri aproape că-şi pierdură sensul.
– Nu!
– O să-ţi fie!
Se întoarse cu spatele rupând contactul vizual. Simţi fluxul de frică forţându-i sinapsele în momentul în care bătrânul, lipsit de hipnoza ochilor galbeni, realiză ceea ce se va întâmpla. Auzi şfichiuitul funiei scăpate din mâna bătrână. Văzu reflectându-se pe pământ sclipirea lamei ghilotinei în lumina apusului. Simţi în tălpi vibraţia capului căzând cu zgomot sec pe pământ. Frica – gândi negustorul – cea mai stabilă monedă din univers.

În joacă
Îşi amintea ziua în care scăpase de proteze de parcă a fost ieri. „Vrei să joci?” îl întrebase Gelu de pe malul opus al gârlei, ispitindu-l pe terenul de fotbal. Îşi amintea cum încuviinţase din cap înghiţind în sec, cum îşi alungase frica uitând, că nu-l lăsau să joace pentru că „ne încurci”, cum cârja îi alunecase. Îşi amintea ultimul lucru pe care-l văzuse înainte ca întunericul să-l cuprindă – cerul albastru prin apa rece ca gheaţa. Când se trezise, vocea medicului spunea ceva de leziuni la coloană, iar lângă pat era un scaun cu rotile nou.

Şi pentru că am început să primesc comenzi de recomandări (hmmm, credeţi că ar fi o idee de afacere?), în afară de obişnuita Adela cu ale ei „Şi plecă” şi „Dragă Dumnezeule”, dacă vă mai rămân voturi n-ar strica să „risipiţi” unul şi pe „Revelaţie” sau „De ce ţi-e frică nu scapi” cele două PA-uri ale lui LePetitPrince. Cică mă plăteşte în norişori dacă zic şi de el. Na, bre, c-am zis. Acuma, sunt puţin circumspect că nu ştiu la ce să mă aştept cu „norişorul” ăla. Sau e vreo aluzie de prin romanu’ lu’ nenea de Saint-Exupéry? Dacă-i aşa, să ştii că nu m-ai nimerit cu glumele astea de nişă că n-am citit cartea.

 

Share


Diverse


NB: Acesta este un articol de link-uit şi ping-uit. Printre altele.

În primul rând, datorită vouă am obţinut locul întâi la etapa a cincea a concursul de proză arhiscurtă găzduit şi organizat de Călin Hera. Mulţumesc tuturor celor care m-au votat. Momentan se discută dacă voi împărţi sau nu prima treaptă pe podium cu al doilea clasat (la diferenţă foarte mică faţă de mine – doar două voturi) şi anume cu Ion Toma Ionescu, pe care-l şi felicit pe această cale. Motivul pentru care se va lua această decizie este faptul că nimeni nu a putut să valideze rezultatele exact în momentul în care trebuia să se închidă urnele. Rezultatele validate au fost cele de o oră şi jumătate mai târziu, iar diferenţa dintre mine şi domnul Ionescu este infinitezimală comparativ cu numărul total de voturi. Motivele mi se par relevante şi corecte. Eu nu am avut nimic de protestat aşa că fără comentarii răutăcioase. Felicitări şi tuturor celorlaţi concurenţi. Au fost o grămadă de PA-uri „bune şi foarte bune”, vorba lui Călin.

Răspunsul la articolul-ghicitoare precedent este: „Pe politicieni îi alegem noi”. Trebuia să public şi sursa, dar din păcate am închis pagina şi nu mai găsesc blogul respectiv. Îmi cer scuze şi, dacă autorul se vede plagiat aici, îl rog să conteste derpturile în comentarii şi voi face un update. Au ghicit: Sorina Ene pe facebook şi apoi Adela în comentarii. Bravo.

Vineri seară am fost foarte supărat după ce am văzut ultima etapă a concursului de talente foarte tinere „Io Canto” de pe Canale 5, de care v-am mai vorbit aici şi aici. Votul publicului a scos-o câştigătoare pe Benedetta Caretta, în defavoarea altor concurenţi precum Luana Chiaradia (favorita juriului în această etapă) şi Andreea Olariu, ambele cu execuţii mult mai bune decât a ei. E doar părerea mea. Dar aveţi mai jos toate cele trei melodii să vă faceţi şi voi o idee. Aştept părerile în comentarii.

Benedetta Caretta:

Luana Chiaradia (poţi picta o capodoperă după copila asta, atât e de frumoasă):

Andreea Olariu (lipseşte foarte puţin din început dar nu prea am avut de unde alege):

Că tot suntem la capitolul muzică, deşi cu ceva întârziere, vă propun ceva muzică bună, dovadă că România mai are încă artişti şi, mai mult, că se ajută între ei. Nu, nu melodia e nouă, ci clipul. Mai multe detalii pe blogul lui Cabral, de unde l-am şi „furat”.

Urmează ceva care pe mine m-a uimit şi m-a amuzat deopotrivă: un flashmob care o lasă cu gura căscată inclusiv pe Oprah. Cum, Dumnezeu, au reuşit să realizeze aşa ceva? Aştept păreri şi-aici.

Şi nu uitaţi să mai treceţi pe-aici şi să mă votaţi. La cea de-a şasea etapă a concursului particip cu un text adaptat după o povestire de-a mea mai veche pe care o puteţi citi aici. Spuneţi-mi dacă se înţelege ceva din ea, înainte de a citi povestirea originală. Mi-e teamă că e atât de „ciuntită” încât nu se mai înţelege nimic. Restul PA-urilor din această etapă îl găsiţi aici. Iată textul meu:

Vânzătorul de ghilotine
– Ţi-e frică?
Cuvintele scuipate printre buzele subţiri aproape că-şi pierdură sensul.
– Nu!
– O să-ţi fie!
Se întoarse cu spatele rupând contactul vizual. Simţi fluxul de frică forţându-i sinapsele în momentul în care bătrânul, lipsit de hipnoza ochilor galbeni, realiză ceea ce se va întâmpla. Auzi şfichiuitul funiei scăpate din mâna bătrână. Văzu reflectându-se pe pământ sclipirea lamei ghilotinei în lumina apusului. Simţi în tălpi vibraţia capului căzând cu zgomot sec pe pământ. Frica – gândi negustorul – cea mai stabilă monedă din univers.

Iar la sfârşit, pe filiera Adela -> silavaracald, ceva de râs. Da’ nu orice fel de râs. Râs de-ăla cu lacrimi, cu dureri de fălci, cu ţinut de burtă şi cu dificultăţi în a nimeri uşa de la baie. Citiţi ca să vă convingeţi, o poveste despre o scroafă şi un trabant.


Votaţi! Mulţumesc.


S-a dat drumul la voturi pentru etapa a 5-a a concursului de Proză Arhiscurtă „Cinci săptămâni în palon„. În această etapă particip tot cu 2 texte. Iată-le:

Linie de cod
– Mi-e frică…
– Nu are de ce… Apuci de ştecher şi-l scoţi din priză.
– Mi-e frică! repetă răstit.
– De ce ţi-e frică?
– Că o să mor…
Se lăsă pe spate în fotoliul cu servosuspensii şi privi îndelung la maşina antropomorfă din faţa sa. Ventilatoarele lucrau la regim maxim pentru a răci procesoarele inundate de… frică. Îşi aprinse o ţigară denicotinizată şi se lăsă copleşit de implicaţiile descoperirii. Reuşise. Spărsese în sfârşit nenorocitul de cod al emoţiilor. Crease prima maşină cu sentimente!

Aici e Bucureşti
Bătrânul se uita confuz la plasator.
– Apoi io tot nu pricep care-i baiu’…
– Trebuie să stingeţi ţigara! repetă angajatul cinematografului, mai apăsat.
– D’apoi la noi în comună se fumează la matineu…
– Aici e Bucureşti! replică tânărul, zeflemitor. Nu e voie.
Bătrânului nu-i scăpă tonul de superioritate din vocea „flăcăului cu lanternă”. Se ridică hotărât şi o porni cu pas domol dar cu o atitudine demnă spre ieşire. Cu ţigara iţindu-se pe sub mustaţa îngălbenită, murmură:
– Nişte ţărani!… şi ieşi.

Dacă v-a plăcut măcar unul din ele, îl puteţi vota aici. Restul PA-urilor în concurs în această etapă le puteţi citi aici. Acum, Călin, organizatorul concursului zice că fiecare IP poate vota de maxim 4 ori. Eu am votat o singură dată şi deja la al doilea vot nu mă mai lăsa. Dar dacă voi puteţi vota de alte trei ori, vă recomand călduros s-o votaţi şi pe Adela cu ale ei „O ultimă…” şi „De după”.

Editare ulterioară: Aveţi timp să votaţi până mâine, 6 noiembrie, după prânz.
Vă mulţumesc.


Poftiţi la urne!


A început votarea textelor arhiscurte din concurs. Pentru a vota, urmăriţi link-ul ăsta. Aveţi timp până mâine. Textele mele sunt „În locul potrivit, la momentul potrivit” şi „Indispensabil”, texte pe care le puteţi citi mai jos. Fiecare din voi aveţi 3 voturi la dispoziţie aşa că nu uitaţi s-o votaţi şi pe Adela cu al său „Între cer şi pământ” plin de melancolia amintirilor copilăriei.
Vă mulţumesc.

În locul potrivit, la momentul potrivit
– Da, conacul ăla de la Valea Seacă. Ăla cu acoperişul în turnuleţe. În podul lui e ascuns aurul boierului Filimon. Scrie clar în hrisoave. Şi ştii ce? Casa e de vânzare. La un preţ de nimic…
Nu mai auzi restul discuţiei celor doi străini ce se îndepărtau printre rafturile magazinului. Dar era suficient. Scoase mobilul.
– Alo, Mircea?
– Cosmine, n-ai mai dat niciun semn de la moartea tatei.
– Taci şi ascultă. Ai scos la vânzare casa veche a bunicilor?
– Da.
– Să nu cumva s-o vinzi. Îţi explic când ajung.

Indispensabil
Se simţea important. Ce s-ar fi făcut fără el toţi oamenii ăştia pe care el îi privea cu superioritate, de la înălţimea statutului său? Ar fi lipsiţi cu toţii de căldura căminelor în nopţile geroase de iarnă, nu ar mai putea să le citească poveşti lângă foc fiilor înainte de culcare. Că, deh, nu poate fi foc fără fum. Iar fără el nu poate fi fum. Şi cine s-ar mai înveseli ca un ţânc atunci când l-ar vedea pe el, bucuros că-i va merge bine toată ziua? Fără el, urbea nu ar mai fi aceeaşi. Pentru că el, coşarul Ionică, e un om important.


Tot pe acoperiş


Am mai înscris un text în concurs. Aşa de plictiseală. Iote-l:

Indispensabil
Se simţea important. Ce s-ar fi făcut fără el toţi oamenii ăştia pe care el îi privea cu superioritate, de la înălţimea statutului său? Ar fi lipsiţi cu toţii de căldura căminelor în nopţile geroase de iarnă, nu ar mai putea să le citească poveşti lângă foc fiilor înainte de culcare. Că, deh, nu poate fi foc fără fum. Iar fără el nu poate fi fum. Şi cine s-ar mai înveseli ca un ţânc atunci când l-ar vedea pe el, bucuros că-i va merge bine toată ziua? Fără el, urbea nu ar mai fi aceeaşi. Pentru că el, coşarul Ionică, e un om important.

Votaţi cu care vreţi voi. Deşi aş prefera să-l votaţi pe primul, din simplul motiv că simt că e mai bun şi aşa am şi eu o şansă infimă de a câştiga, deşi câteva texte în concurs sunt chiar foarte bune. Dacă nu vă plac textele mele, măcar votaţi-o pe Adela.

NB: Graţie lui Călin Hera, gazda concursului, vă pot furniza acum şi link spre elemente de teorie despre proza arhiscurtă.


Mare concurs mare de texte mici


Particip la concursul ăsta, de proză arhiscurtă. V-aş da şi un link cu o definiţie sau caracteristici, dar nu am găsit în 30 de secunde şi mi-e lene să caut mai mult. Oricum, dacă citiţi regulamentul concursului, o să înţelegeţi singuri că nu-i mare inginerie. Primele trei etape le-am ratat. Textul cu care particip la ce-a de-a patra etapă este următorul:

În locul potrivit, la momentul potrivit
– Da, conacul ăla de la Valea Seacă. Ăla cu acoperişul în turnuleţe. În podul lui e ascuns aurul boierului Filimon. Scrie clar în hrisoave. Şi ştii ce? Casa e de vânzare. La un preţ de nimic…
Nu mai auzi restul discuţiei celor doi străini ce se îndepărtau printre rafturile magazinului. Dar era suficient. Scoase mobilul.
– Alo, Mircea?
– Cosmine, n-ai mai dat niciun semn de la moartea tatei.
– Taci şi ascultă. Ai scos la vânzare casa veche a bunicilor?
– Da.
– Să nu cumva s-o vinzi. Îţi explic când ajung.

Dacă vreţi să citiţi şi celelalte PA-uri în concurs la etapa asta („al patrulea palon”), puteţi intra aici. Sper să-mi fiţi alături în momentul votării. Vă anunţ când o să fie şi o să vă dau şi link-ul unde să intraţi să mă votaţi.


%d blogeri au apreciat asta: