Tag Archives: însemnări

Însemnări – la propriu – pe margine de carte


Wraning: articol lung şi – exact – despre cărţi.

În ultimul timp am cam scris pe-aici numai bazaconii. Ba chestii luate de pe net, ba poze, ba filme de pe youtube, oricum, orice numai o părere personală nu. Şi pe cuvânt dacă se preconiza în viitorul apropiat vreo idee serioasă de aşternut pe blogul vostru preferat 😈 până când nu am dat de Arcadia cu al ei blog care a preluat un subiect – care mie mi s-a părut foarte interesant – de la Melami. Respectând „tradiţia”, am păstrat până şi numele articolului, aşa cum a făcut-o şi Arcadia.
Mai presus de toate, schimbul lor de impresii mi-a demonstrat faptul că se poate ca în blogosfera românească doi bloggări să aibă păreri divergente, fără să se facă albie de porci în demersurile lor de-a-şi susţine punctele de vedere atât prin articole cât şi prin comentarii. Pe Melami am ajuns s-o cunosc destul de bine încât să nu mă astept la nimic altceva de la ea decât să fie o doamnă. Dar recunosc că, deşi nu o cunosc la fel de bine, nici de la Arcadia nu m-am aşteptat la un comportament diferit, având în vedere stilul curat, pertinent, argumentat al scriiturii. Cel puţin asta am remarcat în scurta perioadă de când o urmăresc.
Subiectul pe care cele două doamne l-au tratat este exact ce spune şi titlul expunerii de faţă: adnotările şi sublinierile pe cărţi. Făcând câteva obesrvaţii asupra părerilor lor, am folosit mai sus în mod intenţionat cuvântul „divergent” pentru că ele nu sunt nicidecum opuse. Sunt diferite, dar nu se exclud. Citiţi mai întâi articolele lor. Expozè-ul meu se preconizează a fi foarte lung aşa că n-o să mai intru în detalii în ceea ce priveşte părerile lor.
Sunt însă oarecum intrigat că nici una din ele nu a precizat dacă respectivele cărţi sunt de beletristică sau de specialitate. Nu o să analizez titlurile pe care ele le-au dat ca exemple, pentru că aş vorbi total în necunoştinţă de cauză. Ştiţi expresia aia, „nu am citit aceleaşi cărţi”, nu? În cazul de faţă se aplică ad litteram; femeilea astea îmi sunt net superioare intelectual aşa că pentru mine ar însemna sinucidere socială să încep să comentez cărţile citite de ele. Deci nu pot valuta nici măcar dacă sunt literatură beletristică sau de specialitate. Însă consider că, în cazul de faţă, precizarea naturii cărţii e o condiţie sine qua non. După părerea mea, sublinierea pasajelor importante într-o lucrare de specialitate te ajută să asimilezi mult mai bine informaţia pertinentă, relevantă. Nu e o tragedie nici parcurgerea unei astfel de lucrări cu sublinieri şi însemnări prealabile efectuate de alţii pentru că erorile de interpretare sunt mult mai puţin probabile citind astfel de cărţi. Deci ceea ce a părut relevant pentru un cititor care te-a precedat în parcurgerea cărţii, sunt şanse mari chiar să fie relevant în mod obiectiv.
Cu totul altfel stă însă treaba atunci când vorbim de beletristică. Mai ales acolo unde cărţile lasă loc de interpretări. În cazul ăsta adnotările mi se par adevărate contaminări ale subiectivismului cu subiectivism. Se pierde tot farmecul lecturii. Dacă în ceea ce priveşte sublinierile mă mai descurc, şi reuşesc să mă concentrez pe conţinut (uneori la a doua lecturare, că la prima m-au deconcentrat liniile, dar asta mi se mai întâmplă şi atunci când îmi mai fuge mintea aiurea, aşa că nu-i bai), cu însemnările mi-e mai greu. Încerc să le ignor, să nu le citesc. Dar uneori sunt scrise atât de ostentativ încât sar în ochi. Scurte, tăioase, „boldate”… îmi pătrunde înţelesul lor în conştient înainte să apuc să le acopăr cu degetul. Alteori cedez curiozităţii. Şi aproape de fiecare dată regret. Şi mă enervez. Dacă e o trimitere la altă lucrare, mă enervez pentru că, evident, nu am acces la lucrarea respectivă. Dacă e trimitere la pasaje anterioare din aceeaşi carte, pierd vremea căutându-le; dacă e o trimitere la pasaje viitoare, ori mă roade curiozitatea timp îndelungat şi cu greu reuşesc s-o ignor şi să mă concentrez pe carte, ori (futu-vă-n cur de spoileri) ideea principală e scrisă chiar acolo şi s-a dus naibii farmecul anticipaţiei.
Eu, personal, nu fac însemnări, adnotări şi sublinieri pe cărţi. Nu le făceam nici pe manuale sau cursuri atunci când eram în şcoală sau în facultate; nu am fost tipul ăla de student sârguincios. Mai degrabă eram foarte atent la cursuri (atunci când nu chiuleam) iar acasă nici nu le mai atingeam. Când aveam lacune din cauză de chiul, citeam cursurile încercând să le interpretez cât mai logic. Dacă nu-mi ieşea din prima, le băgam în mă-sa. Am considerat mereu sublinierea ca fiind specifică tocelii, cu care nu am fost prea bun prieten (aveam jocuri de jucat, beri de băut, gagici de r…espectat, nu aveam eu timp de tocit. Adnotările sunt puţin diferite, dar nici la alea nu am recurs.
În ceea ce priveşte cărţile de beletristică, nu am considerente de estetică sau de respect pentru carte sau pentru cel care citeşte după mine pentru care nu fac însemnări. Nu le fac pur şi simplu pentru că nu am simţit niciodată nevoia. A nu se concluziona că nu am respect pentru carte. Îl am. Dar respectul meu nu e atât pentru suport cât pentru opera în sine (nici nu ar putea fi altfel, având în vedere că am şi eu câteva tentative palide de a scrie literatură şi ştiu ce bucurie enormă îţi aduc aprecierile). Apoi, să susţii, aşa cum scria un comentator la Arcadia pe blog, că a mâzgăli o carte este ca şi când ai deţine-o pe Monalisa a lui daVinci şi i-ai picta nişte ochelari, că aşa ţi se pare ţie că dă mai bine (exemplul era altul, dar ideea – aceeaşi) este iarăşi exagerat. Deţii un exemplar dintr-o ediţie, nu un manuscris original. Dacă eşti unul mai risipitor şi te doare în cur de copacii patriei, poţi să-ţi cumperi oricând un altul. Mai degrabă e ca şi când ai avea o stampă a Monalisei pe care ai face cu pixul nişte ochelari. Nici aşa nu e în regulă, dar nici nu e chiar aşa un sacrilegiu.
Voi cum vă împăcaţi cu mâzgălelile pe cărţi? Faceţi însemnări? Pe ce criteriu le faceţi? Dar însemnările altora cum le percepeţi?

Reclame

%d blogeri au apreciat asta: