Ce ne mai place să ne facem de râs!…


Aşa cum v-am zis deja, de vreo săptămână mi-am găsit un alt job. Vestea bună :mrgreen: este faptul că de azi renunţ la primul. În parte pentru că devine epuizant, dar în primul rând pentru că mi-a fost impus. Dar nu despre asta voiam să vă vorbesc ci despre o întâmplare întâmplată vineri la locul de muncă.

Pentru asta, însă, trebuie să vă pun sumar în temă cu ceea ce fac eu la muncă. Lucrez la un depozit de stocare temporară a deşeurilor (în special azbest, atât în stare solidă cât şi in stare de pulbere, deci dacă peste vreo doi ani o să vă scriu pe-aici că m-am apucat să cresc la sânul meu un pui de cancer la plămâni, să nu vă mire). Slujba mea constă, printre altele, în primirea şi cântărirea camioanelor. Pentru asta intru în contact direct cu şoferii: ei îmi prezintă documentele de transport iar eu îi mai întreb de sănătate, de diferite date care îmi trebuiesc pentru efectuarea procedurilor, etc.

Vineri dimineaţă se prezintă la ghişeu un compatriot. Îl recunosc după nume şi încep să-i vorbesc în româneşte (politica companiei încurajează practica comunicării cu şoferii într-o limbă pe care ei o înţeleg cel mai bine). La care omul nostru face ochii cât cepele şi mă întreabă în rotaliană* cum de m-au angajat pe mine la o muncă de birou? N-au găsit pe altul? Deja replica asta m-a făcut să ridic o sprânceană dar am zis că e vreo glumă de autobază (v-aţi prins voi, aghiotanţii căpitanului Evident, de faza şofer-autobază, nu?). Pleacă omul să încarce, şi când se întoarce să semneze documentele de primire şi să-i dau foaia de drum, începe să zică într-o italiană meltenească cu cele două tipe cu care lucrez în birou şi care mă învaţă meşteşugata artă de cântărire şi primire a camioanelor:

– Ce l-aţi angajat pe ăsta aici? Aveţi grijă că ăsta o să vă fure tot de pe-aici. Sau o să vină cu pistolul şi o să vă împuşte pe toţi.

Toate astea le spunea pe un ton de-ăla de miştocar de doi lei, cu un zâmbet maliţios pe buze, uitându-se fix la mine. Mie nu-mi venea să cred urechilor. Mi-am păstrat în schimb calmul şi am mimat indiferenţa, zâmbindu-i superior. Colegele mele în schimb au fost mai inspirate decât mine şi i-au răspuns că oricum nu am nimic de furat de-acolo, eventual doar inimile lor (:mrgreen:). Şi că cu un camion poţi să omori mai multă lume dacât cu un glonţ.

A plecat melteanul tare îndrăcit. Se vedea pe faţa lui că murea de ciudă că nu a reuşit în tentativa de a mă sabota la locul de muncă. În timp ce ieşea i-am făcut cu ochiul.

Da, a fost o victorie în faţa lui, dar, trăgând linie, simt că am fost eu cel care am pierdut. Chiar dacă tipele sunt suficient de inteligente încât să nu creadă o iotă din ceea ce a zis ţăranul, imaginea pe care şi-au făcut-o despre noi ca popor a mai fost ştirbită un pic. M-am simţit din cale afară de jeneat. Cu atât mai mult cu cât şi ele s-au simţit jenate pentru mine.

De-aia, dragii mei, îmi vine uneori să-mi bag o pulă mare în sentimentele de patriotism şi de naţionalism şi să tratez pe toţi cei care mă acuză că am uitat de unde am plecat cu imensă şi adâncă durere în cur.

Editare ulterioara (am uitat de nota de subsol):
*rotaliana = limba romana contaminata de italienisme vorbita de romanii care au la activ o sedere indelungata in Italia. Din experienta proprie va yic ca la cei care nu au mai mult de 5 ani de sedere, rotaliana nu e altceva decat o fita de prost gust. La cei cu peste 5 ani pe meleaguri italiene se mai accepta.

Anunțuri

10 responses to “Ce ne mai place să ne facem de râs!…

  • eumiealmeu

    colegele ar trebui felicitate, aplaudate, cinstite… şi dacă se mai găsea şi-o persoană care să sape o groapă în care să cadă respectivul la ieşirea din cameră era şi mai bine. dar lasă că până la urmă despre o groapă tot a fost vorba: el a săpat o groapă şi-a căzut în ea…
    spor-t.

  • RaRo

    Urât, ce să zic? Eu n-am înțeles niciodată de unde ciuda și râca asta dintre românii plecați…

  • bogdan

    păi, Victor, în primul rând hai să-ți spun un tradițional ”mazel tov!” pentru noul job. 🙂

    cunosc bine genul ăsta de poveste și stilul ”mărunt” de vierme pe care-l adoptă unii în străinătate (nu că acasă s-ar fi comportat altfel!)
    și uite, tocmai din cauza asta mă feream eu să socializez cu românii pe care-i întâlneam în Italia, cât timp am studiat și muncit pe acolo. și chiar dacă în agenția unde lucram nu aveam prea mare posibilitate să mă-ntâlnesc cu români, atunci când întâlneam ro-personaje venite, de exemplu, să care și să monteze mobila, de multe ori pretindeam că sunt italian și că nu înțeleg despre ce vorbesc ei acolo… era mai bine și mă scutea de nervi și bătăi de cap. cât privește patriotismul, eu îl am atâta vreme cât mă gândesc a patrie, nu și la poporul care șade într-însa :)(cu excepțiile de rigoare, că altfel nu veneam înapoi.)

  • Florin Ruşanu

    Gura păcătosului adevăr grăieşte! Aşa suntem noi, supranaţionalişti…aş pune un banc aici da’ poate plictisesc…aşa că scriu doar concluzia: într’un iad în care oamenii ar fierbe în cazane, numa’ naţiunea română nu ar avea capac, că dacă ar vrea vre’unu să iasă din cazan, l’ar trage ceilalţi înapoi!

  • Dutu Mihai

    O să te obişnuieşti curând să nu mai deschizi pliscul în română în faţă conţăranilor. Mie mi-a trebuit ceva dar m-am lecuit. E drept, la mine nu prea aveau loc să facă glume din astea (era un alt tip de birou 🙂 ) dar am descoperit că e mai bine să-ţi vezi de treabă când miroase a Mioriţa. Şi crede-mă, când vor veni 2 sau chiar 3 ciobănaşi şi vor discuta între ei în română în faţa ta, neştiind că tu le cunoşti graiul, te vei distra şi mai mult. La sfârşit le poţi transmite în lb română ce doreşti şi le vei fi stricat nu numai ziua. 🙂 În altă ordine de idei sper să-ţi placă noul job şi să mai scrii întâmplări de acolo. E chiar mişto. Spor.

  • Oftică (tot) românească « Eu sunt RaRo

    […] fi cumpărat mobilă mai frumoasă. Astea au fost doar ceva exemple banale. Tocmai ce povestea Victor zilele trecute o pățanie cu un român. Am mai citit și la Cristina ceva asemănător. N-am […]

  • Elena

    😦
    Lasa ca o sa-ti treaca curand si nationalismul ramas.
    Eu abia astept sa pot cere cetatenia, nu pt ca ma vreau italianca, dar nu prea mai vreau sa am nevoie sa apelez la ai nostri birocrati-imparati din consulate sau din tara.
    Cat despre co-emigranti, am un talent nativ in a tine lumea la distanta, cum stii.
    In principiu, persoanele inteligente nu au idei preconcepute. Iar restul nu conteaza.

  • Ce ne mai place să ne facem de râs!… (via Blogul lui Victor) | Ado Feck

    […] Ce ne mai place să ne facem de râs!… (via Blogul lui Victor) Aşa cum v-am zis deja, de vreo săptămână mi-am găsit un alt job. Vestea bună este faptul că de azi renunţ la primul. În parte pentru că devine epuizant, dar în primul rând pentru că mi-a fost impus. Dar nu despre asta voiam să vă vorbesc ci despre o întâmplare întâmplată vineri la locul de muncă. Pentru asta, însă, trebuie să vă pun sumar în temă cu ceea ce fac eu la muncă. Lucrez la un depozit de stocare temporară a deşeurilor (în spec … Read More […]

  • miscellaneous11

    Ce penibil … de parcă el n-o fi fost tot român ? Aaa da, mă, pardon. El îi rotalian.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: