Ce lularu’ meu?… Semnalul se întoarce


[Partea a II]

Articolul de faţă reprezintă continuarea articolului „Ce lularu’ meu?…” pe care aţi avut (ne)plăcerea să-l citiţi ieri. Dacă nu l-aţi citit, fuguţa repede la el.

După cum vă spuneam în susnumitul articol, după ce am fost uşurat de rabla de Nokia, m-am căptuşit cu hârbul ăsta de la maică-mea:

Ericsson T18s

Ericsson T18 (cel mov ca al maică-mi - moştenit de mine; cel negru ca al lui taică-miu)

Nu-s prea multe de zis nici despre telefonul ăsta. Era deja depăşit. Ieşise în ’99 şi noi eram deja în 2004. Nu-mi plăcea de nici o culoare. Clapa i se clătina serios şi nu mai stătea închisă bine, pierdea semnalul des şi nu avea nici măcar un amărât de joc (măcar un Solitaire, cum avea vărul lui mai tânăr, T28). Bateria abia ţinea o zi. L-am avut o perioadă scurtă de timp şi am fost mai mult decât fericit să scap de el, mai ales că îmi cumpărasem unul dintre telefoanele cele mai dragi mie:

Siemens SL55

Siemens SL55

…zis şi Săpunelul. Din motive lesne de înţeles. M-am îndrăgostit de el când am i-am văzut reclama la tv. Deci da, advertisingul funcţionează. În ziua în care am luat banii m-am oprit direct în magazin să-l cumpăr. Existau deja telefoane cu cameră pe piaţă dar pe-atunci încă nu mă încântau în mod deosebit (erau şi înafara posibilităţilor buzunarului meu). Mă interesa ca în primul rând telefonul meu să arate trăsnet. Şi ăsta arăta. Cel puţin aşa mi se părea mie în perioada aia. Şi dacă eram chiar interesat de cameră puteam să-i cumpăr una separat. O chestiuţă care costa 50 € (peste cei 180 ai telefonului), se conecta la portul încărcătorului şi făcea poze în VGA. De o calitate jenibilă. În rest, era eye catching, era unul dintre cele mai mici şi mai compacte telefoane de pe piaţă, avea ecran color, slide şi sunete polifonice. Fiţă maximă, ce mai… S-a dovedit a fi cel mai vândut model al companiei Siemens. L-am ţinut (şi m-a ţinut) până în 2006 când a început să-l cam trădeze bateria. Oricum, a fost un telefon de nădejde. Nu am regretat decât faptul că nu l-am cumpărat o săptămână mai târziu, când îl ieftiniseră cu 50 €. După el a urmat un alt telefon pe care mi s-a pus pata tot datorită (sau din cauza) reclamei.

Motorola RAZR V3

Motorola V3 RAZR

Când am văzut reclama la Razr am rămas speechless. Cel mai mult m-a impresionat cât era de subţire. Mi-am zis că trebuie neapărat să-mi iau telefonul ăla. Am reuşit să mi-l iau abia un an mai târziu (2006) şi la mâna a doua. În final s-a dovedit a fi un rahat de telefon, dar asta nu l-a împiedicat să devină cel mai bine vândut telefon al companiei Motorola. Record pe care îl deţinuse timp de un deceniu (din ’97) bătrânul StarTAC, reuşeşte să-l bată la doar doi ani de la apariţie (în 2007) V3. Făcea poze decente având în vedere rezoluţia VGA a camerei. Încă mai am kile întregi de fotografii făcute cu acel telefon. Iată o mostră unde eu făceam pe Rambo de Tomis prin redacţia revistei Ecouri pe când făceam volutariat acolo ca tehnoredactor:

Fotografie făcută cu Motorola V3 RAZR (neprelucrată)

După acest telefon, urmat dragostea vieţii mele în materie de celulare. Telefonul de care m-am îndrăgostit fără speranţă de recuperare.

Apple iPhone (2G)

Apple iPhone 2G

De telefonul ăsta nici nu are rost să vă mai vorbesc. Cred că aţi auzit toţi câte ceva despre el. Dacă nu, e netul plin. Google it! Ceea ce nu cred să găsiţi totuşi cu google (aşa că o să vă zic eu) este faptul că poţi să treci cu maşina peste el şi să funcţioneze bine mersi în continuare. Am testat eu asta, fără voia mea. Mi-a căzut pe ciment cu geamul în jos şi vecinul a trecut cu roata faţă de la Fiat-ul Punto peste el. Chiar dacă era abia prima generaţie de iPhone-uri, era o bijuterie de celular. Şi cine zice că iPhone suge înseamnă că nu a avut pe mână mai mult timp un iPhone. Eu l-am cumpărat la negru că altfel nu-mi permiteam. Chiar şi aşa, am dat pe el multişor. Însă pot spune că a făcut fiecare bănuţ plătit. Din păcate m-a părăsit prematur prin procedeul de furt calificat. Mostră de fotografie unde de data asta făceam pe Hulk de Dobrogea:

Fotografie făcută cu iPhone 2G (neprelucrată)

După nefericita întâmplare de acum un an jumate în care am fost deposedat în mod nedrept şi mişelesc de preţiosul telefon, am decis că următorul telefon bun va fi tot un iPhone. Dar cum nu aveam bani atunci de unul, mi-am cumpărat cel mai ieftin telefon pe care l-am găsit atunci (îl vedeţi mai jos) până când voi strânge banii necesari pentru un nou iPhone. Încă mai aştept momentul ăla.

LG KP108

LG KP 108

Am dat pe el 4,99 €. Serios. Am plătit 9,99 € pe el plus un SIM cu 5 € de trafic. Dar înafară de faptul că vorbeşti cu el nu poţi face absolut nimic altceva. Poate doar opritor la o uşă care nu stă deschisă singură. Sincer vă zic că-i mai chel decât Băsescu. Şi nu mă refer la cap ci la palmă. Nu tu cameră, nu tu melodii poli, nu tu poze, nu tu un amărât de cablu de date. Doar un joc (Sudoku), 10 sonerii şi 5 wallpapper-uri. În schimb bateria mă ţine 2 săptămâni dacă nu vorbesc mult. Momentan am renunţat la el doar pentru că prietenul soră-mi mi-a împrumutat un telefon cu cameră (mai jos). De fapt l-a avut sor-mea până acum vreo 3 săptămâni când şi-a cumpărat altul.

Nokia N70

Nokia N70

Este telefonul pe care-l folosesc în prezent. Nu prea am ce să vă spun despre el având în vedere că îl am pe mână doar de 3 săptămâni. Având în vedere că e atât de vechi (cumpărat în 2006) şi a trecut deja prin doi proprietari adolescenţi, se menţine bine. Însă e depăşit. Atât din punct de vedere estetic cât şi funcţional. Difuzorul încorporat se aude în schimb surprinzător de clar şi de puternic. Pozele sunt decente; iată una cu un tablet made in macaronia făcută pe la muncă:

Fotografie făcută cu Nokia N70 (neprelucrată)

Anunțuri

2 responses to “Ce lularu’ meu?… Semnalul se întoarce

  • arcadia

    Nu ştiu cum de reuşeşti să ţii minte toate telefoanele pe care le-ai avut! :O
    Eu habar n-am câte au fost şi ce modele. Aveam un prieten care mergea lunar în Germania şi-mi aducea (la preţuri rezonabile) tot felul de telefoane. Uneori schimbam trei-patru pe an.

    Ţin minte că am fost prima din oraş care avea telefon cu sunete polifonice, un model cam cât o cutie de chibrituri, cu ecran cu lumină albastră 😀
    Habar n-am cum se chema, posibil Samsung GD si un număr pe care l-am uitat. Cred că de telefonul ăla am fost eu cea mai mândră 😛

  • arcadia

    P.S. Pliz, dont heit mi!

    Când am intrat amu şi-am dat iar cu ochii de tine în varianta Hulk m-au apucat spaimele. Uite, dacă vrei îţi dau telefonul meu de cocalar, nokia E71 alb 😮

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: