AutoPArtret – etapa 2


Etapa a doua a concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret organizată de Călin a intrat în faza de vot. Şi evident (altfel nu mai exista articolul de faţă) am participat şi eu cu textul de mai jos. Şi la fel ca la etapa precedentă puteţi să votaţi 4 PA-uri. Aşadar, ca de obicei, înafară de PA-ul meu – „Ursu”, îi mai recomand şi pe cei doi concurenţi cei mai dragi mie: Carmen – cu „Click şi fugi” şi Bogdan (pe care-l felicit pentru câştigarea primei etape) – cu „Poveste de grădină„. Al patrulea vot îl puteţi da cui vreţi voi, mai ales că în această etapă toate PA-urile fără excepţie sunt extraordinare. Dacă nu credeţi, aruncaţi un ochi peste ele, aici. Votarea se întâmplă aici.

Ursu

Prin negura amintirilor se conturează silueta sa brună și blănoasă. Era uriaș. Sau cel puțin așa îl vedeam eu din perspectiva celor maxim 40 de centimetri înălțime conferiți de primele tentative reușite dar nesigure de poziție bipedă. Nesigure și mai ales efemere. Pentru că in secunda doi eu eram deja întins pe spate în zăpada, prea strâns înfășurat în broboada de lâna pentru a mai schița vreun gest iar Ursu era cu labele dinainte pe pieptul meu, lingându-mă de zor pe față. Îmi amintesc și acum râsul meu molipsitor și sincer. Mă gădila.

Ţi-a plăcut acest articol?
Dacă articolul a fost deja partajat, votează-l.
Anunțuri

8 responses to “AutoPArtret – etapa 2

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: