Verona între mit şi realitate


Că tot a trecut Ştiinţificofantasticul (Sf.) Valentin şi că tot vine Dragobetele, m-am gândit să spun două vorbe despre un loc frumos şi încărcat de romantismul unui mit care a făcut să viseze generaţii întregi de îndrăgostiţi. Verona este un oraş situat în regiunea Veneto, în nordul Italiei, destul de cunoscut pentru patrimoniul său artistic şi arhitectonic, datorită căruia a devenit o destinaţie turistică dintre cele mai rafinate din punct de vedere cultural. Dintre atracţiile turistice cele mai importante se disting prin renume Arena din Verona – un amfiteatru roman construit prin sec. I d.H., Piazza (delle) Erbe – cea mai veche piaţă din Verona (vara trecută am mâncat o pizza excelentă aici la un preţ mai mic decât m-am aşteptat), Ponte di Castelvecchio – un spectacol arhitectonic şi de lumini care-ţi taie răsuflarea noaptea sau Via Mazzini – o stradă cu magazine ale unor nume din elita modei italiene şi internaţionale pentru împătimiţii shopingului de calitate.

Arena din Verona

Piazza delle Erbe

Ponte di Castelvecchio

Via Mazzini

Însă printre toate aceste destinaţii (şi altele) se distinge una care le întrece detaşat – şi cumva nemeritat – pe toate. Iar pentru asta italienii ar trebui să-i mulţumească şi să-i pupe piatra de mormânt Bardului din Avon. Pentru că, aşa cum bine ştiţi (sper), Verona este scena celei mai legendare idile din întreaga literatură universală, cea între Romeo Montangue şi Julieta Capulet. Iar datorită acestor doi frumoşi îndrăgostiţi, pe cât de morţi în respectiva piesă, pe atât de inexistenţi în realitate din păcate (sau din fericire), edificiul numit „Casa Julietei” face căruţe de bani de la turiştii veniţi din toată lumea pentru a vedea şi a face poze cu balconul de la care s-ar fi rostit cuvintele: „Romeo, ah! De ce eşti tu Romeo? / Te leapădă de nume si de tată…”. Am fost şi eu să las nişte bani pe-acolo; iată şi o poză cu mine în care, conform tradiţiei o mameleam pe Julieta. Mă rog, o reproducere în bronz de-a ei.

Eu + Julieta = Love

Nu râdeţi că nu-s obsedat. E barba care dă impresia asta. Ăăă… pardon, voiam să spun că făceau şi alţii poze cu mâna pe sânul Julietei, nu doar eu. Aşa e tradiţia acolo. Cică poartă noroc. Nu ştiu însă pe ce plan, pentru că financiar sunt încă lefter iar în dragoste… să zicem că deocamdată e ultima ţâţă pe care am atins-o. Ehm, am divagat, mă scuzaţi.
Revenind la Casa Julietei, ca să înţelegeţi cum stă treaba cu acest obiectiv turistic, haideţi să facem puţină istorie. În primul rând, traducerile numelor Montangue şi Capulet în italiană sună cam aşa: Montecchi şi Capuleti. E bine, aceste două familii chiar au existat în realitate în Verona secolelor XIII – XIV. Mai precis, Capuleti se numeau de fapt Cappelletti (Pălăriuţe). Însă similitudinea nu este deloc extraordinară având în vedere că era vorba (ca şi în piesa lui Shakespeare) de două familii de nobili, foarte influente şi foarte cunoscute chiar şi pe plan european, nu numai local. Însă similitudinile cu legendara piesă se cam opresc aici. Atât. Două nume luate din realitate. Restul detaliilor nu se mai pupă. Montecchi erau o familie de negustori ghibelini – suţinători ai Imperiului, în lupta pentru coroană, după moartea împăratului Enrico V [1125] (numele provine de la Waiblingen, reşedinţa familiei Hohenstaufen, reprezentanţii părţii imperialiste a conflictului) în rivalitate cu o altă familie veroneză, Sambonifacio, erudiţi guelfi – partea antitetică a conflictului, reprezentanţi ai Bisericii (denumirea vine de la casta Baviera şi Saxonia de Welfen [pronunţat Velfen]). Dar pe când despre conflictul lor cu familia Sambonifacio există multe referinţe istorice, izvoare care să ateste o rivalitate cu Cappelletti lipsesc cu desăvârşire. Mai mult, deşi prin vechile hrisoave s-au descoperit arborii genealogici ale ambelor familii, nu există nicăieri menţionate numele Romeo, Julieta, cum nu există nici numele Paris şi alte nume întâlnite prin opera lui Shakespeare.
„Dar casa? Ce-i cu casa? Zi-ne de casă!” vă aud aclamând. Ei bine, casa chiar a fost în proprietatea Cappellettilor, dovadă fiind emblema în formă de pălărie de pe frontispiciul imobilului. Însă evidenţe ale prezenţei familiei în Verona se opresc cam prin secolul XIV (pe vremea când şi Dante se afla tot pe-acolo, zice istoria; ca o curiozitate, acesta chiar aminteşte de cele două familii în Divina Comedie, sursă din care se bănuieşte că a preluat dramaturgul englez cele două nume). Casa trece brusc în proprietatea familiei Cappello (pălărie), devenind Hospitum al acesteia, un fel de infirmerie-internat, lucru deloc întâmplător pentru că membrii familiei Capello, conform vechilor evidenţe erau cunoscuţi ca speziari (un fel de farmacişti). Familia însă nu este o ramură descendentă din vechea castă nobiliară a Cappellettilor, cum aţi fi tentaţi să credeţi. S-a întâmplat de fapt exact pe invers. Farmaciştii şi-au luat numele de la „edificiul cu pălărie pe el”. Pe la sfârşitul secolului XV se pierde şi urma familiei Capello. Începând cu secolul XVII casa devine „han cu grajd” şi păstrează această funcţie până în secolul XIX. Nu am găsit, din păcate, nici o referinţă despre proprietari, dar se pare că stabilimentul nu se bucura de o bună reputaţie, Charles Dickens scriind chiar o notă despre calitatea jalnică a serviciilor hanului, după o vizită în 1844.
În sfârşit, imobilului îi este întrevăzut potenţialul conferit de opera shakespeariană şi începe să fie valorificat în scop turistic abia în perioada postbelică. Şi de-atunci începe şi lobby-ul permanent pe care-l fac italienii cu privire la această legendă. Au fost atât de convingători încât unii chiar au început să creadă. S-a ajuns atât de departe încât a fost adăugat celebrul balcon (inexistent iniţial în cadrul arhitectonic al edificiului) din marmuri descoperite şi aduse din alte situri arheologice care nu mai puteau fi recondiţionate. Interiorul este reprodus după un film american din 1936, a cărui scenografie a fost inspirată la rândul ei dintr-o pictură din anii ‘800 de-a lui Hayez care la rândul său s-a inspirat din celebra operă a lui Shakespeare. Cu toate astea lumea crede. Şi până la urmă e o destinaţie destul de romantică şi doar pentru faptul că şi-au dat silinţa să o realizeze cât mai credibilă posibil. În curtea interioară există şi un boutique pentru suveniruri ( în a doua poză, undeva în stânga, vizavi de balcon se vede uşa albă a magazinului).

Intrarea în Casa Julietei (arhiva personală)

Curtea interioară cu celebrul balcon (arhiva personală)

Patul Julietei (?!) (arhiva personală)

Mai trebuie amintit şi faptul că alături de Casa Julietei (şi cu acces direct din curtea acesteia) se află Teatro Stabile, din incinta căruia face parte Terasa Îndrăgostiţilor, o altă găselniţă turistică integrabilă în context. O simplă terasă pe care vara se ţin parte din spectacolele teatrului, în 2008 a fost integrată în proiectul Lovestone, care prevedea restructurarea terasei şi pavarea acesteia cu 60 000 de plăcuţe ceramice, pe fiecare dintre ele fiind gravate (la cerere şi contra cost, fireşte) numele a doi îndrăgostiţi. Terasa nu este încă terminată. Gravurile sunt puternic personalizabile, iar serviciul este oferit şi online, pe site-ul proiectului Lovestone. Mi s-a părut un cadou drăguţ şi original pentru Sf. Valentin. Îmi pare rău că nu vi l-am semnalat când trebuia (lipsă acută de timp; afecţiunea se cronicizează deci dacă suferiţi de ea, trataţi-o cât mai intempestiv). Nu este încă timpul trecut pentru Dragobete.

"Mozaicul" terasei îndrăgostiţilor

În concluzie, italienii au ştiut să profite de pe urma unei ficţiuni care a ajuns celebră în toată lumea, ficţiune a cărui autor nici măcar nu e italian. Noi de ce naiba nu putem face acelaşi lucru cu Dracula. Din contră, facem tot posibilul s-o luăm în direcţia opusă. Dacă auzim un străin vizitând Branul că se referă la edificiul respectiv cu apelativul de „Castelul lui Dracula”, strâmbăm din nas şi îi explicăm ofuscaţi care este adevărul istoric. Şi uite aşa s-a dus naibii mitul pentru care omul venise în România hăt de la el de-acasă şi primul lucru care-l va face când va ajunge înapoi este să povestească prietenilor că Dracula este o impostură.
În final, vă invit la Carmen, care nu întâmplător a publicat un film în calitate HD de o frumuseţe deosebită tot despre Verona. Singurul motiv pentru care nu-l public şi eu aici este pentru că l-a publicat ea prima. Vizionare plăcută.

(sursa: Wikipedia; sursa fotografiilor, exceptând fotografiile din arhiva personală: Wikipedia)

Şi dacă ţi-a plăcut acest articol,
Dacă articolul a fost deja partajat, votează-l.
Anunțuri

15 responses to “Verona între mit şi realitate

  • Pisica Roz

    Stii probabil cand a venit Anthony Bourdain in Romania si si-au batut astia joc de el, nu? Si cum s-a dus el la Bran, si a inceput sa povesteasca despre Dracula, si la un moment dat ghida ii spune ca de fapt nu-i asa, ca Vlad Tepes n-a trait niciodata la Bran… Evident ca asta a ramas tablou… Daca ai timp sa citesti (si n-ai facut- inca): http://blog.travelchannel.com/anthony-bourdain/read/romania-what-the-hell-happened/

  • bogdan

    frumoasă postare despre un loc foarte frumos și drag și sufletului meu… Umberto Eco sprijinise la un moment dat păstrarea graffitiului sau a scrijeliturilor care se formaseră cu zecile de mii pe pereții curții interioare, spunea că face parte din fibra acelui loc și dădeau o nuanță deosebită acelui loc în esență doar turistic. arena din Verona îmi place și regret că n-am fost la nici unul din concertele care se țin periodic pe acolo…

    • Victor

      Chiar, Bogdan, de „mâzgăliturile” alea de pe pereţi am uitat să scriu. Se văd oarecum într-una din pozele mele (cea cu intrarea în stabiliment). După părerea mea dau o notă pitorească locului. În ceea ce priveşte Arena, când am fost eu se făceau probele de sunet pentru un concert al celor de la Bon Jovi. Dar nu am foat la concert. Am trecut doar pe lângă Arenă.

  • coolnewz

    hm … cumva nu m-am gindit niciodata la Verona ca destinatie turistica!

  • Oaki

    Salut!
    Eu sunt tipa care te-am gasit cautand tizul tau actor, si de atunci te citesc din reader, de asta nu prea comentez pe aici. Dar articolul asta a fost asa frumos! Ar trebui sa scrii ghiduri turistice, ai convinge o multime de oameni sa calatoreasca!
    Felicitari!

  • miscellaneous11

    Și mie mi-a plăcut articolul, scris ca la carte, explicat frumos. 🙂 Când o să am bani … sigur pun Verona pe listă.

    Cât despre faza cu Anthony Bourdain .. citesc blogul unui american care se crede ”more Romanian than us”, îi place în România și iubește țara asta, mai ales mâncarea. Așa că depinde și de ce noroc are străinul la noi în țară. Dar suntem, într-adevăr, deficitari la capitolul servicii …
    Hmm, m-ai inspirat să scriu ceva. 🙂

  • Friday Links (11): “Pictorul” « LA +ILM

    […] de proză arhiscurtă, l-au pus la cale PArtenerii noștri, Carmen Negoiță, Bogdan Onin și Victor Bucur; PAsionații sunt invitați să ni se alăture, dar nu înainte de a consulta Regulamentul ) […]

  • silavaracald

    Mi i-ai demitizat pe Romică și Julietuța. Eu chiar credeam în ei! Și că Soarele se învârte în jurul Pământului!
    Uf, cum stricați voi tot romantismul și poezia lumii! 😦

  • Georgiana

    Victor, tu in ce oras din Italia locuiesti? dacă nu sunt indiscretă…
    Cât depsre articol, ce să zic… nota 10 cu felicitări!
    Deşi nu mai răbdare să citesc pe bloguri texte lungi, uite că acum am reuşit. Ai talent, cred că de aia 😉

    • Victor

      Giana, într-un orăşel aproape de Veneţia.
      Aia era şi teama mea că, fiind prea lung, nu va mai fi citit. Mulţumesc pentru apreciere. Drăguţă ca întotdeauna. :-* Nu cred că e talentul meu cât fascinaţia Veronei.

  • Turism ”de vis” « Welcome to the Machine

    […] la minunatul său articol despre Verona, m-a inspirat, din comentarii, să scriu ceva legat de ”serviciile românești” și despre […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: