Revelaţia


– Eşti pregătit să asişti la execuţie, sire? îl abordă distantă, soţia sa. Era aşezată în faţa oglinzii. I se citea încordarea în poziţia umerilor.
Judecătorul se aşeză în genunchi la picioarele ei, îi luă mâinile într-ale sale şi spuse:
– Am avut un vis. Anna şi Nasir erau executaţi iar sângele lor se amesteca pe eşafod.
Chipul bătrân dar încă splendid al contesei se crispă.
– Nu era nici măcar o diferenţă de tonalitate în culoarea sângelui, continuă el. Acum am înţeles. Nu contează ce nume îi dăm lui Dumnezeu, toţi Îl iubim cu aceeaşi patimă. O să pun să fie eliberaţi amândoi.
Contesa răsuflă uşurată. Fiica lor era liberă.

Notă: Acest PA- reprezintă capitolul final din experimentul PA-istic început în joacă la care am participat împreună cu Bogdan şi Carmen, experiment de care vă vărbeam şi aici. Am hotărât de comun acord să-l ducem la un deznodământ pentru că dorim să trecem la faza a doua a proiectului nostru, şi anume o „PAveste fără sfârşit”, o versiune îmbunătăţită, la o scară mai largă, cu reguli bine puse la punct şi – ţin să subliniez – deschis oricui va dori să participe. De altfel, nerăbdătorul de Bogdan a demarat deja; primul episod îl puteţi citi aici. Staţi pe fază pentru lansarea oficială (cu regulament and stuff). Mai jos o să redau integral întreaga poveste ce tocmai s-a încheiat:

Dreptatea (de Bogdan Onin)
„Hai, misca!” Gardianul il impinse catre usa de lumina, decupata parca, in intunericul coridorului boltit. Nu fusese rau cu el, doar distant si rece. Chiar daca l-a ascultat in ultimele zile, si-ar fi dorit sa poata vorbi cu cineva care sa aiba ceva simtaminte. Ca cineva sa vada ca se caia pentru uciderea ei. Acum, era prea tarziu. “Jus gladii” – dreptatea spadei – asta il astepta acum. Zambi, caci soarta avea ironia ei. Fusese si el printre cei care cerusera ca orasului sa-i fie acordat acest drept. Spera ca lama sa fie bine ascutita.

Preţul libertăţii 1 (de Carmen Negoiţă)
Bătrânul avea acum ocazia să se răzbune pe cel ce-i ucisese fiica. Strânsese în el prea multă furie ca să-i mai pese de anii cruzi ai tânărului ce-şi aştepta tăcut sentinţa. Ochii senini ai criminalului îl indignau. Nu înţelegea cum putea să aibă conştiinţa împăcată, cum nu tremura un muşchi pe faţa lui de frica morţii. Tânărul îl privi zâmbind. Se uită la lumea adunată căutând chipul drag. O găsi ascunsă într-un colţ plângând. Oare de ce libertatea era atât de scumpă? Îi înscenase moartea ca s-o scape. Era viaţa lui pentru libertatea ei.

Până când moartea ne va despărţi… Şi chiar şi după (de Victor Bucur)
„La ce-mi foloseşte libertatea dacă nu o pot trăi alături de omul iubit?” gândi, privind prin vălul lacrimilor eşafodul iubitului său. Plătea cu viaţa lui pentru libertatea ei. Nu putea tolera asta.
– Opriţi-vă! strigă din mulţime, descoperinsu-şi chipul. E nevinovat, nu sunt moartă. A fost doar o înscenare.
Chipul judecătorului, bătrânul ei tată, părea mortificat.
– Nevinovat? întrebă, şocat de trădarea fiicei. Oh, nu, amândoi sunteţi vinovaţi. Ai ales un păgân insultând credinţa propriului tău neam? Atunci urmează-l în faţa gâdelui.

fără titlu (de Carmen Negoiţă)
– E fiica ta! strigă indignat tânărul. Ce fel de om şi-ar putea trimite la moarte propria fiică?
La semnul judecătorului, cele două gărzi se îndreptară spre Anna. Fata nu opuse nicio rezistenţă, lăsându-se trasă cu brutalitate până în mijlocul sălii. Era mult prea şocată de decizia tatălui ei. Îşi apucă iubitul de braţ în încercarea de a-şi regăsi puterea. Murmurul mulţimii contrariată de gestul fetei spori furia judecătorului.
– Mâine să fie pregătit eşafodul pentru păgân. Iar ea îşi va trăi viaţa austeră în abaţia fortificată din Kells.

Revelaţia (de Victor Bucur)
– Eşti pregătit să asişti la execuţie, sire? îl abordă distantă, soţia sa. Era aşezată în faţa oglinzii. I se citea încordarea în poziţia umerilor.
Judecătorul se aşeză în genunchi la picioarele ei, îi luă mâinile într-ale sale şi spuse:
– Am avut un vis. Anna şi Nasir erau executaţi iar sângele lor se amesteca pe eşafod.
Chipul bătrân dar încă splendid al contesei se crispă.
– Nu era nici măcar o diferenţă de tonalitate în culoarea sângelui, continuă el. Acum am înţeles. Nu contează ce nume îi dăm lui Dumnezeu, toţi Îl iubim cu aceeaşi patimă. O să pun să fie eliberaţi amândoi.
Contesa răsuflă uşurată. Fiica lor era liberă.

PS: Carmen şi Bogdan, sper să fiţi mulţumiţi. Nu numai că nu am omorât-o pe Anna, dar l-am lăsat în viaţă şi pe Nasir (acum are şi el nume; care, apropo, înseamnă „salvatorul”).

Anunțuri

3 responses to “Revelaţia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: