Spune „NU” proştilor


Campanie iniţiată de mine, la care poate adera oricine

(photo source: http://www.poezii.md/autor/bogdan-barbieru- ; used under „fairy use” outlines)

Lume, lume, ipocHIMENUL a venit cu replica. Şi ce replică, fraţilor, ce replică!… Mi s-au învârtit desuurile pe mine de emoţie.

Iniţial am vrut să urmez sfaturile altora mai deştepţi ca mine (Adela, Teo, Pisica Roz şi silavarăcald) şi s-o las baltă. Să nu mă mai cobor la nivelul lui. Dar câteva aspecte se vor elucidate. Aşa că o să fiu succint. Dar mai ales o să vin cu probe. Printscreen-uri, care, spre deosebire de scan-uri, sunt tot neşte poze. Numa’ că screenul e o poză la imaginea de pe monitor aşa cum o vezi tu, făcută direct cu sitemu’ de operare aferent iar scanu’ e o imagine digitală generată cu ajutorul unui dispozitiv de input numit scaner. Vezi, *oaie, că ştiu care-i diferenţa?
Aşadar, pe cale de consecinţă, avem următoarele puncte pe planul de lucru:
1. Bărbieru m-a acuzat că m-am milogit la el ca să-mi publice el mie nişte lucrări. Episodul e mai vechi şi la el mă refeream când am zis în celălalt articol că am mai avut de-a face cu acest individ. Chiar am vrut să scriu şi despre acest episod dar am uitat. Ce zice el acolo, că am rămas traumatizat de faptul că marele publicist şi curator de antologii, şi anume el, împreună cu colaboratorii lui, au refuzat să-mi publice scrierile e doar fantezia minţii lui tulburate. Voiam să scriu despre „profesionalismul” lui de a nu trimite nici măcar două vorbe de răspuns înapoi. Din punctul meu de vedere scrierile alea pot să fie la fel de bine publicate sub proprietatea lui intelectuală şi eu habar să nu am. Îl cred în stare, având în vedere măgăria ce a făcut-o cu Andrei. Oricum, în episodul cu pricina era vorba de apelul ăsta, făcut de el, în care spunea că se caută autori pentru o antologie. Comentariul meu îl puteţi citi mai jos, dar pun şi screen aici, ca să nu umble „jmecheru'” la butoane să-l facă dispărut:

Omul dă şi un citat pe undeva pe la Adela, care, chipurile, să ateste faptul că eu m-am milogit la el. „Dacă ai zis că pot trimite câte vreau le trimit pe toate – e citat dintr-un mail primit de tine.” zice el. E adevărat, sunt cuvintele mele. Doar că individul le scoate din context (acela de mai sus). Dacă era aşa brav jurnalist cum se laudă, ar fi trebuit să ştie că un citat scos din context nici Libertatea nu se mai înjoseşte să-l dea. Screenshot:

(click pe imagine pentru mărire şi pentru o lecturare mai uşoară)

Unde e milogeala, *oaie?

2. N-am promis că mă voi răzbuna. N-am pentru ce să mă răzbun. Eram hotărât să-i iau partea lui Andrei de cum am ajuns la cunoştinţa evenimentului şi l-am studiat puţin. Mai târziu mi-am dat seama că e acelaşi individ care să dă mare agent literar prin www şi la ale cărui harneli ieftine am pus şi eu botul, din păcate.

3. Pentru mine el este doar un alt troll avid după vizite. Mi-a venit cu statisticile lui cu j’de mii de afişări pe capodoperele lui de articole, punându-mă la zid că io am doar 30 de unici pe zi. Eu măcar sunt cu statisticile la vedere. Iar o sută din alea 4505 afişări i le-am făcut numai io. *oaie, afişările nu sunt unici. Şi să ştii că ce-a zis Lăpuşneanul e valabil şi-n revers: mulţi da’ proşti. Mă doare în cur de vizite, nu trăiesc din ele şi nu scriu pentru ele.

4. Nu am recunoscut niciodată că aş fi un ratat. Ratat eşti tu, dacă ai ajuns să te iei de un copil şi să faci nişte acuzaţii fără nici o dovadă. Ruşine! În comentariul de la Adela am zis că nu am o perspectivă de viitor. În caz că psihanalistul de Obor din tine nu ştie ce vrea să însemne, asta poate sta şi la baza unei crize emoţionale. Nu stai la curul meu să vezi cum îmi trăiesc eu viaţa. Şi asta mă duce la punctul următor.

5.  De unde ştii tu că „dau cu dreapta” în Italia? Poate sunt stângaci. Vrei să ştii ce fac în Italia? Dau cu mătura şi cu mopul. Şi nu mi-e ruşine să recunosc şi nici nu mă laud cu „succesuri” inexistente şi fără dovezi. Şi nici nu mă simt un ratat deşi nu pentru asta am studiat. Muncesc pentru un ban cinstit, aşteptând o perspectivă mai bună. Dar măcar nu mă prostituez în stil Can Can pentru o mână de click-uri.

6. Mama n-are nici o treabă în discuţia asta. Crezi că implicând-o şi pe ea, dorindu-i moartea, îţi va da mai multă dreptate?

7. Nu am implicat-o pe Cosmina în discuţie. Nici nu mi-aş permite, nu o cunosc. Am adus în discuţie un articol care, total întâmplător, vorbea despre ea. După cum se vede, am pus doar un link şi un screenshot, fără să menţionez nicăieri numele ei. Dar s-a dovedit pentru a mia oară că tu în loc să răspunzi la provocări în mod civilizat, vii cu acuze total nefondate.

8. Tu altceva mai ştii să faci înafară de a-ţi inventa succese şi a jigni pe alţii? Toată lumea care nu-i cu tine, ajunge automat o trocă de porci pe care s-o bălăcăreşti tu după bunul plac. Vrei ca lumea să te susţină? Vino cu dovezi, omul lui Dumnezeu.  Adela dacă ţi-a cerut o lămurire e o poetă ratată. Carmen, dacă mi-a dat dreptate, „sunt multe proaste în Braşov”. În afară de faptul că jigneşti populaţia feminină a Braşovului, Carmen nici măcar nu e din Braşov. Ştii, nu-ţi trebuie multă inteligenţă să dai click pe link-ul cu biografia autorului unui blog. Dacă ţie ţi-e imposibil, se pare că până şi inteligenţa aia elementară îţi lipseşte.

9 Publicarea IP-ului nu reprezintă o infracţiune. Nu face parte din datele personale cu caracter sensibil ale unui individ. Consultă codul civil, secţiunea „privacy”. Trebuie să avem noi grijă cum ne gestionăm anumite detalii cu privire la persoana noastră. Atunci când comentezi pe un blog îţi asumi toate consecinţele care derivă din asta.

10. Uite, asta e cartea mea „inexistentă”:

Da, te luam la mişto când am zis că îţi trimit un exemplar autografat. Aşa e, au fost doar 10 exemplare dintre care mi-a mai rămas doar unul şi în nici un caz nu ţi-l voi trimite ţie. Restul de nouă le-am dat de cum au ieşit de sub tipar. Da, gratis. O fi şi ăsta un etalon al calităţii, dar eu măcar vin cu dovezi. Nu cu faze de genul „Interviu [cu Bogdan Bărbieru] realizat de Dan S., preluat dintr-un cotidian” (remarcaţi şi titlul articolului, de mare angajament şi de mare modestie intelectuală). Pe bune? M-ai dat gata! Faimosul Dan S.??? De la superfaimosul „dintr-un cotidian”?!? N-aş fi crezut niciodată că am de-a face cu aşa o personalitate. Nu-i aşa, dragi cititori, că şi voi sunteţi fascinaţi de sucesele lui Bărbieru? Că îl citiţi pe Dan P. cu sufletul la gură şi că sunteţi abonaţi pe viaţă la „dintr-un cotidian”? Sictir!

11. Ai impresia că o fotografie poate fi etalon pentru gradul de inteligenţă a unei persoane? Fotografia mea denotă că sunt cocalar? Tocmai tu ai curajul să faci afirmaţii de genul ăsta? Cu moaca aia de imbecil din poza de mai sus? Chipeşùle (!), când impregnezi internetul cu vasta ta personalitate (© Adela), tre’ să ai mai multă grijă de cine te iei şi mai ales pe ce criterii.

12. Poţi să-ţi descarci dejecţiile de-acum înainte cum şi unde vrei tu, nu mă mai interesează. Asta e ultima oară când mai dedic din timpul meu unui rateu social ca tine. Oricum, ce a fost de lămurit am lămurit. Nu am avut niciodată nici un alt contact cu tine înafară de cele menţionate mai sus. Faptul că poţi să inventezi cu multă fantezie e deja cunoscut. Din păcate pentru tine, pentru orice om normal cu neuronii la locul lor, dovezile concrete contează, nu logoreea ieftină şi fără suport. Şi da, fac trafic cu numele tău prin articolul ăsta. Păi ori suntem blogger ori nu mai suntem? Încă nu ştiu ce pula mea o să fac cu traficul. Poate o să fac un articol separat cu un screenshot (printscree, nu scan) şi o să mă laud: „Io-te ce trafic mult am făcut eu cu numele lui Bărbieru”. Poate mai fac încă ceva trafic. Ca să nu avem discuţii la proces, singura reclamă pe blogul ăsta e a lu’ văr-miu şi nu iau bani pe ea. Şi mă doare-n cur că sunt al 120-lea care s-a legat de tine. Ar trebui să te intereseze pe tine. De mine nu s-a legat nimeni până acum. Şi asta spune multe.

Ruşine! Faci de râs categorii întregi de oameni la a căror nivel nici măcar nu ai speranţe că vei ajunge vreodată când te numeşti jurnalist, scriitor, poet sau om de cultură. Demagogii făţarnici ca tine ucid spiritul culturii româneşti.

PS: Nu te obosi nici să încerci să-mi închizi blogul pentru că am folosit fotografia ta fără acordul tău. WordPress.com respectă principiul fairy use. Dă cu google că mi-e lene să-ţi dau link.

Anunțuri

27 responses to “Spune „NU” proştilor

  • Marius

    Nu mai scoți un tiraj din „Inchisoarea îngerilor” ? Că aș fi interesat. Sau fă un e-book, ca alternativă.

  • Victor

    Hai salut. Nu ştiam că mai treci şi tu pe-aici. Sau mă rog, dacă e prima dată, bine ai venit. Nu cred că o să o reeditez prea curând pentru că nu am fondurile necesare. Dar o parte o găseşti pe blogul literar (poza cu planeta din dreapta sus). Nu am mai scris cam de mult acolo, dar promit că o să revin cu scrieri noi într-o săptămână.

  • Pisica Roz

    Bă, păi ori suntem 2.0 sau nu mai suntem?!

  • Carmen Negoita

    M-am amuzat copios la punctul 8. Dar nici nu mă mai miră inteligenţa lui de 2 lei. Dacă îmi răsfoia blogul, probabil ar fi ajuns să creadă că anul acesta m-am mutat de n ori dintr-un colţ al ţării în altul. Oricum părerea mea este deja formată despre individ, aşa că atacurile lui puerile mă lasă rece. Aşa poate el comunica. Probabil se simte mai bine când încearcă să desfiinţeze pe unul şi pe altul. Ideea e că nu-i reuşeşte. Partea proastă e că nu-şi dă seama. Hai… mai dă-l încolo că nu se merită. Un weekend cât mai frumos, Victor!

  • teonegura

    Ma Victor, asta e irecuperabil, mai grav e pentru el ca nici chiar imbecilii nu-l mai baga-n seama, cand incerca mai ieri sa fraternizeze cu un cretin care ma critica si imi dedicase chiar si un articol pe blogul lui ca, vezi Doamne, mai injur 😉
    Atata pot, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere 🙂

  • Esqvilyn

    teonegura, tu esti atat de prost incat tu insuti l-ai scarpinat amical pe blogul lui pe amour de jour. Vrei sa-ti arat comentarii de-ale tale ? Apoi te-a injurat el de mama si ti-ai dat tu seama mai bine pe unde te invarti. Ce s-a intamplat, n-a fost injuratura pitoreasca ?

  • Esqvilyn

    Hai sa vorbesc doar despre un comentariu de la http://amourdejour.stirute.com/despre-talharie-in-particular/, sa vezi ce fraternizai tu cu el:
    „am simtit asta in nervul cu care ai scris post-ul”
    Ce empatie pentru durerea sufletului creator ! Cum sa nu simti, doar si tu scrii cu nerv, nu ?
    „ce naiba sa le facem? Sa facem misto de ei? A facut natura…”
    Cum va aflati dragii de voi de aceeasi parte a baricadei !

  • Esqvilyn

    @teonegura: Problema nu e ca „MAI injuri”, ci urmatoarea: Din cate inteleg din http://teonegura.wordpress.com/2010/10/14/traiesc-deci-injur/ tu injuri de dimineata pana seara. Aia e, am observat ca si autorul de pe acest blog, Victor, injura, dar el mi se pare un om cu capul pe umeri. Stii unde apare contradictia in cazul tau ? In toate randurile in care plutesti in aburi inalti de spiritualitate (si sunt extrem de multe), acolo unde-l mai bagi la inaintare pe „bunul Dumnezeu”. In acest context, tu ai un tupeu incredibil de a-ti etala injuraturile.

    @Carmen Negoita: „Carmencita”, eu nu te voi lua cu replici de genul „Cum a dat importanta-n tine ?”, desi asa ar trebui, avand in vedere ce-ai scris la teonegura. Inteleg prietenia ta cu el, e firesc sa fi scris asa, sunt sigur ca ti-a spus de minim 200 de ori ce suflet minunat ai. Dupa mine el oricum sufera de el, dar poate asta o fi o „boala” a sufletelor poetice. D-aia a ajuns amour de jour unde a ajuns, d-aia Cristian Dima se trezeste intr-o zi „sfant online”, aratand cum trebuia sa se invarta lumea, iar in alta zi se descarca prin injuraturi si afirma ca el scrie pentru el si nu da sfaturi de viata.
    Eu vreau sa te rog urmatorul lucru: daca ai ceva de spus in privinta mea sau doresti sa ma cataloghezi in vreun fel, scrie-mi intr-un loc unde iti pot raspunde. Daca nu, ar fi bine sa te limitezi la generalitatile si insensibilii fara nume despre care scrieti.

  • Poveste de vis (15) « Blogul lui Teo Negură

    […] Snake, Simion Cristian, Simona Tache, Stropi de suflet, Teo, Theodora, Umograf, Vania, Veve, Victor, Virtual Kid, Vis si realitate,  World of Solitaire şi Ziarul de la […]

  • Carmen Negoita

    Te foloseşti de blogul lui Victor ca de un câmp de luptă, doar pentru că nimeni din cei împotriva cărora eşti pornit nu-ţi vizitează blogul? Comentariile tale n-au nicio legătură cu postarea lui Victor. Ar fi cazul să te limitezi la articol şi atât. Şi asta din respect pentru cel pe blogul căruia te afli. Du-ţi bătălia la tine acasă.

  • Esqvilyn

    @Carmen Negoita:
    1. Acest articol e unul de lupta. In „Spune “NU” proştilor” eu il aduc in discutie pe teonegura. El, teonegura, se referise in comentariul lui la mine. Eu m-am referit la el. Intre legatura mea si a lui teonegura cu tema articolului de fata nu cred ca e mare diferenta.
    2. Eu mi-am spus opinia referitoare la amour de jour pe blogul meu, pe blogul lui Andrei si chiar si aici, in cadrul unui articol de-al lui Victor. Mai mult, atunci cand sufletul netarmurit din teonegura scria pe blogul lui amour de jour „si-acum ma gandesc ca poate comentam versurile altuia, el culegand laurii” eu ii luam apararea lui Andrei pe „Amprente Literare”, acolo unde nicio fire poetica nu i-o luase inca.
    Acum vor fi destule voci impotriva lui amour de jour, nu vad ce as mai putea eu adauga sau scoate in evidenta.
    3. Respect ? Va place voua sa folositi cuvinte mari, desi uneori dati cu bata in balta strasnic. E natural, oamenii mai gresesc, pacat ca in cazul lui teonegura trufia e suficient de mare incat latra cuvinte obscene intre peretii blogului propriu si se crede „neaos” sau „pitoresc”.
    Eu respect in primul rand niste principii. „Prietenul minunat” din teonegura scria referitor la Andrei „Astept replica, e firesc sa-i acordam dreptul la replica. Desi…”. Cineva ce crede cu adevarat in dreptul la exprimare stie ca nu exista niciun „desi…”. Pricipiul nu accepta exceptii. Chiar in cazul in care cineva e vinovat, are dreptul la replica. Si amour de jour, oricat de negru sau marunt o fi el, are acest drept. Ca prieten, ca unul ce si-a declarat in cuvinte atat de frumoase prietenia, teonegura trebuia sa-l intrebe el personal pe Andrei: „Andrei, uite ce a scris aici X.” Nici nu mai era necesara o intrebare, explicatiile din partea lui Andrei veneau implicit.
    Eu nu cred in respectul gratuit. L-am felicitat pe Victor atunci cand am considerat de cuviinta, i-am scris opinia mea atunci cand am gandit diferit. Vezi tu, intre stilul meu si al lui teonegura exista o diferenta foarte mare. El se baga pe sub pielea a nenumarati bloggeri, d-aia a si ajuns sa fraternizeze cu amour de jour. Barem in cazul femeilor, de la primul mesaj introduce laude dintre cele mai hiperbolizate. Ca de la suflet nemarginit la suflet nemarginit. Stai linistita, inteleg eu efectul psihologic al celor scrise de teonegura.
    4. Si daca imi raspunde unul dintre „cei impotriva carora sunt pornit” pe blog la mine, si daca nu, mi-e totuna. Blogul meu e un camp de lupta, iar eu sunt constient ca asta indeparteaza cea mai mare parte a eventualilor vizitatori. E un filtru puternic, dar eu sunt sigur ca cei fata de care nutresc un sentiment de prietenie sunt oameni ce merita cu adevarat.
    Eu il pot intreba pe teonegura UNDE vrea el sa purtam o discutie. La el pe blog, la mine, pe un site tert ? Si imi poate scrie un mesaj de genul „Iti voi raspunde peste 1 saptamana sau peste 1 luna, n-am timp acum.”. Nu trag eu de el sa-mi raspunda imediat. Care va fi raspunsul lui ? Cumva „NICAIERI” ? Pentru ca fuge ca potarnichea de logica.

    • Carmen Negoita

      Este ultima oară când îţi răspund pe blogul lui Victor.
      1.Dacă ai fi citit cu atenţie articolul lui, ai fi văzut că nu se referă nici la tine, nici la Teo. Personajul este cu totul altcineva. Dacă aveai ceva de comentat o făceai cu privire la ceea ce a scris Victor în articol despre respectivul. Fie erai împotrivă, fie nu.
      2,3,4. Citind ultimele 3 puncte mă întreb dacă nu cumva ai devenit obsedat de Teo. Am înţeles că ai fost împotriva celor scrise pe blog la el. Ţi-ai scris comentariul acolo. Ţi s-a răspuns. Ai avut drept la replică. În mod normal, totul trebuia să se termine aici. Însă când ai ajuns să scrii N mesaje pe acelaşi subiect împotriva aceleiaşi persoane, asta deja se numeşte hărţuire.

  • Elena

    De cand tot promiti tu sa incetezi sa te certi cu prostii.. Eu nu te mai cred, incep sa cred ca te distreaza sau esti mult prea plictisit.

  • Esqvilyn

    @Carmen Negoita:
    Ceea ce mi-ai raspuns tu la punctul 1 se aplica si in cazul lui teonegura. Si el s-a referit la mine in comentariul lui.
    Apoi, daca tu nu vrei sa accepti generalizari, extinderi sau desfasurari ale firului discutiei, e problema ta si a celor ce adopta astfel de reguli pe blogul lor. Hai sa-ti exemplific din nou cu teonegura, sa ai tu de ce spune ca sunt eu obsedat, iar eu sa-ti ofer un contra-exemplu. teonegura are sute, daca nu mai multe, de comentarii de genul „Iti multumesc Teo, mi-ai facut ziua mai buna!” – „Draga mea, esti prea buna cu mine, nu cred ca merit cuvintele tale. Te imbratisez, scumpa mea!”. Sper ca realizezi ca in articol, teonegura putea vorbi despre ORICE, pentru ca schimbul asta de replici nu puncteaza vreun subiect PARTICULAR.

    Referitor la 2,3,4, stai linistita, nu voi scrie pana mor despre teonegura.
    Dreptul la replica NU SE TERMINA NICIODATA. Nu exista „Gata, de acum incolo intri in spam”.
    Vad ca tu cataloghezi N mesaje impotriva cuiva ca fiind hartuire. Dar daca tu scrii N mesaje impotriva lui amour de jour, n-o numesti hartuire ? Daca teonegura face urat pe N bloguri la adresa mea, n-o numesti hartuire ? Daca teonegura il injura pe Basescu in N mesaje, n-o numesti hartuire ? Stiu, Basescu n-o sa-i raspunda. Nici „insensibilul” ala caruia i-a transmis el o injuratura „neaosa”.

  • PANORAMĂ DE LA CETATEA BRAŞOVULUI (4) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

    […] Au admirat cu mine panorama:  Andrei, Aura – Stropi de suflet, Bogdan Epureanu, Bogdan Onin, Caius, Calin Hera, Cammely, Carmen, Cati Lupaşcu, Cristian Dima, Cristian Lisandru, Dan din Maramureş, Doina Popescu, Flavius Obeadă, Gabitzu, Gabriela Elena, Gabriela Ilies, Gabriela Neagu, Geanina Lisandru, Georgiana Mocanu, Ioan Usca, Melami, Mirela Pete, Paul Gabor, Se-cret, Simion Cristian, Teo Negura, Turist Clujan, Victor Bucur […]

  • DACĂ E DUMINICĂ, E… FOLK (34) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

    […] Şi ei ascultă folk:  Andrei, Aura – Stropi de suflet, Bogdan Epureanu, Bogdan Onin, Caius, Calin Hera, Cammely, Carmen, Cati Lupaşcu, Cristian Dima, Cristian Lisandru, Dan din Maramureş, Doina Popescu, Flavius Obeadă, Gabitzu, Gabriela Elena, Gabriela Ilies, Gabriela Neagu, Geanina Lisandru, Georgiana Mocanu, Ioan Usca, Melami, Mirela Pete, Paul Gabor, Se-cret, Simion Cristian, Teo Negura, Turist Clujan, Victor Bucur […]

  • Cinci săptămâni în palon. Baza de date « Călin Hera. PA-uri şi mirări

    […] Sictireli, Simion Cristian, Silavaracald, Anca Vrinceanu, Adela, g1b2i3, Cristian Dima, Mariana, Victor, Ioan Bistriteanul, Bianca […]

  • PANORAMĂ DE LA CETATEA BRAŞOVULUI (5) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

    […] Au admirat cu mine panorama:  Andrei, Aura – Stropi de suflet, Bogdan Epureanu, Bogdan Onin, Caius, Calin Hera, Cammely, Carmen, Cati Lupaşcu, Cristian Dima, Cristian Lisandru, Dan din Maramureş, Doina Popescu, Flavius Obeadă, Gabitzu, Gabriela Elena, Gabriela Ilies, Gabriela Neagu, Geanina Lisandru, Georgiana Mocanu, Ioan Usca, Melami, Mirela Pete, Paul Gabor, Se-cret, Simion Cristian, Teo Negura, Turist Clujan, Victor Bucur […]

  • BRAŞOV – FÂNTÂNA ARTEZIANĂ « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

    […] S-au relaxat lângă fântână:  Andrei, Aura – Stropi de suflet, Bogdan Epureanu, Bogdan Onin, Caius, Calin Hera, Cammely, Carmen, Cati Lupaşcu, Cristian Dima, Cristian Lisandru, Dan din Maramureş, Doina Popescu, Flavius Obeadă, Gabitzu, Gabriela Elena, Gabriela Ilies, Gabriela Neagu, Geanina Lisandru, Georgiana Mocanu, Ioan Usca, Melami, Mirela Pete, Paul Gabor, Se-cret, Simion Cristian, Teo Negura, Turist Clujan, Victor Bucur […]

  • BRAŞOV – FÂNTÂNA ARTEZIANĂ « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

    […] S-au relaxat lângă fântână şi:  Andrei, Aura – Stropi de suflet, Bogdan Epureanu, Bogdan Onin, Caius, Calin Hera, Cammely, Carmen, Cati Lupaşcu, Cristian Dima, Cristian Lisandru, Dan din Maramureş, Doina Popescu, Flavius Obeadă, Gabitzu, Gabriela Elena, Gabriela Ilies, Gabriela Neagu, Geanina Lisandru, Georgiana Mocanu, Ioan Usca, Melami, Mirela Pete, Paul Gabor, Se-cret, Simion Cristian, Teo Negura, Turist Clujan, Victor Bucur […]

  • Moştenitorul | Ioan Usca

    […] Deea, Gabitzu, Alex Mazilu, Andrei, Daniela Alexandrescu, Geeo, Consiliul Naţional al Blogosferei, Victor Bucur, Florin Moroşan, Achilianu, Joy, Simon, Geocer şi Dumitru […]

  • VISUL UNEI NOPŢI DE IARNĂ « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

    […] Ada Pavel, Adela – Noapte bună copii, Adi Melicovici, Altcersenin, Ana Cazacu, Andrei, Aura – Stropi de suflet, Bogdan Epureanu, Bogdan Onin, Caius, Cammely, Carmen, Cati Lupaşcu, Cella, Cristian Dima, Cristian Lisandru, Călin Hera, Dan din Maramures, Doina Popescu, Flavius Obeadă, FloUngureanu, G1b2i3, Gabitzu, Gabriela Elena, Gabriela Ilieş, Gabriela Neagu, Geanina Lisandru, Georgiana Mocanu, Green Eyes, Ioan Usca, Lady A, Laura Driha, Lee Dee, Lora, Lu, Melami, Mirela Pete, Nice, Paul Gabor, Redsky2010, Se-cret, Simion Cristian, Sorina Ivaşcu, Teo Negură, Turist Clujan, Victor Bucur […]

  • VIS ALB DE NICĂIERI « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

    […] Ada Pavel, Adela – Noapte bună copii, Adi Melicovici, Altcersenin, Ana Cazacu, Andrei, Aura – Stropi de suflet, Bogdan Epureanu, Bogdan Onin, Caius, Cammely, Carmen, Cati Lupaşcu, Cella, Cristian Dima, Cristian Lisandru, Călin Hera, Dan din Maramures, Doina Popescu, Flavius Obeadă, FloUngureanu, G1b2i3, Gabitzu, Gabriela Elena, Gabriela Ilieş, Gabriela Neagu, Geanina Lisandru, Georgiana Mocanu, Green Eyes, Ioan Usca, Lady A, Laura Driha, Lee Dee, Lora, Lu, Melami, Mirela Pete, Nice, Paul Gabor, Redsky2010, Se-cret, Simion Cristian, Sorina Ivaşcu, Teo Negură, Turist Clujan, Victor Bucur […]

  • Freezing rain de Ziua Natională, în loc de laolaltă « Călin Hera. PA-uri şi mirări

    […] Cristian Lisandru, A.Dama, starsgates, Daurel, g1b2i3, Gina, Laura Driha, Serafim, Călin, Victor, Alex Mazilu, Carmen Negoită, Romeo, Dan, Roxana Soare, Anamaria Deleanu, Bogdan Onin, Cristian […]

  • LUMI PARALELE (1) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

    […] Ada Pavel, Adela – Noapte bună copii, Adi Melicovici, Altcersenin, Ana Cazacu, Andrei, Aura – Stropi de suflet, Bogdan Epureanu, Bogdan Onin, Caius, Cammely, Carmen, Cati Lupaşcu, Cella, Cristian Dima, Cristian Lisandru, Călin Hera, Dan din Maramures, Doina Popescu, Flavius Obeadă, FloUngureanu, G1b2i3, Gabitzu, Gabriela Elena, Gabriela Ilieş, Gabriela Neagu, Geanina Lisandru, Georgiana Mocanu, Green Eyes, Ioan Usca, Lady A, Laura Driha, Lee Dee, Lora, Lu, Melami, Mirela Pete, Nice, Paul Gabor, Redsky2010, Se-cret, Simion Cristian, Sorina Ivaşcu, Teo Negură, Turist Clujan, Victor Bucur […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: