Italianul şi cartea de credit


Am fost întrebat recent de către un vechi şi bun prieten redescoperit de curând (salut Vali) dacă în timpul şederii mele în Italia, m-am simţit vreodată victima ideilor preconcepute ale macaronarilor cu privire la români. Şi mi-am adus aminte de o întâmplare întâmplată la ultimul meu loc de muncă. Eram angajat la o firmă de construcţii a cărui patron era un bătrânel (72 de ani) foarte simpatic şi de treabă. Departe de a fi ursusz (când situaţia o cerea, putea să istorisească ore în şir fără să se oprească şi fără să se repete), de obicei era tăcut. Ca şi mine de altfel. În puţinul timp în care stătea cu mine la birou (în medie 2-3 ore pe zi) abia scotea două vorbe. În rest stătea cu privirea pierdută dincolo de geamul ce dădea spre stradă, adâncit în gândurile lui. Iar eu îmi făceam treaba sau rupeam PC-ul în două cu RPG-uri, NFS, Heroes IV şi alte rahaturi de genul ăsta.
De la un timp însă, acest raport profesional perfect începu să fie tulburat de apariţia inoportună în peisaj a ginerelui bătrânului, care, pasămite, trebuia să înveţe rosturile afacerii pentru a o prelua. Se vede treaba că moşu’ meu avea gânduri de pensionare. I-or fi fost suficienţi 50 de ani în breaslă, dacă ar fi să mă iau după ce se lăuda el. Ei bine, puţoiul ăsta de giner-su, un ins tare limitat şi încuiat de felul lui mă întreabă într-o zi, în timp ce stătea lângă mine să vadă dacă am calculat bine o factură (calcula Excelul automat, boule!):
– Auzi? Da’ tu ştii să clonezi cărţi de credit?
Nu pot să vă descriu amestecul de superioritate şi ironie care i se citea pe moaca de broască atunci când m-a întrebat asta. Fără să ştiu dacă să râd sau să mă enervez (de fapt mint, mi-aş fi dorit să-i scap în cot în muie, de-ăla sănătos, care să necesite reconstrucţie facială, dar n-am făcut-o; era criză, de unde alt loc de muncă dup-aia?) îi răspund pe un ton neutru:
– Nu.
– Păi să înveţi! continuă el. Nu vezi la ştiri că toţi românii ştiu?
Nu am avut prezenţa de spirit necesară să-i spun: „Păi da, bunicu’ ştia. L-a învăţat şi pe tata. Da’ io m-am specializat în phishing. Ia verifică-ţi contul!”. Faza cea mai tare este că eu chiar ştiu să clonez cărţi de credit deşi nu am făcut-o niciodată. Dar nici asta nu am putut să i-o spun.
Oricum, în loc de epilog al poveştii, mai târziu individul a încercat să tragă pe sfoară la salariu pe un muncitor din firmă. Român de-al nostru mai tuciuriu un pic. Şi compatriotul l-a învăţat cum stă treaba cu proverbul românesc „Nu vinde castraveţi grădinarului” înfigându-i un capsator în chelie şi înfigându-l pe el într-un perete de rigips. S-a lăsat cu vreo opt copci în două locuri diferite şi cu redecorarea birourilor. Sweet retribution.

Anunțuri

7 responses to “Italianul şi cartea de credit

  • noaptebunacopii

    Deci are dreptate Liviu, când îmi spune ce îmi spune…

    • Victor

      Nu stiu ce ti-a povestit Liviu, dar cred ca da, are dreptate. Desi la mine a fost unicul episod de genul asta, am auzit ca altii o patesc mai des si mai vartos.

  • noaptebunacopii

    Nici el nu a avut probleme direct, pentru că îşi vede de treaba lui, dar, mi-a spus, aşa, la modul general…

  • bogdan

    din pacate, infatuati din asta gasesti pe la toate natiile, dar dupa un aprofundat studiu in tara cu pricina am ajuns si eu la concluzia ca in Italia concentratia este mult peste doza admisa in UE. fiind destul de usor de iritat, eu ii puneam destul de scurt la punct – din pacate doar verbal. dar se pare ca omul tau si-a gasit, pana la urma unchiesul care sa-i administreze tratamentul adecvat 🙂

    • Victor

      Nu ştiu ce să zic cu privire la asta. Am auzit de curând că nici francezii nu se lasă mai prejos la capitolul xenofobie. De altfel operaţiunea „ţiganul zburător” nu mai e o noutate pentru nimeni. Iar nemţii cică i-ar fi întrecut pe toţi de când au intrat în criză. Bieţii turci rezidenţi în Germania sunt trataţi ca nişte sclavi.
      Ah, şi apropo de ipochimenul din povestea mea, satisfacţia supremă pentru mine a reprezentat-o momentul în care s-a certat cu moşulică şi la făcut ăst’ din urmă în toate felurile, printre altele un idiot care nu ştie cât face 4×4 (nu ştiu dacă se referea la tracţiunea obiectelor cu roţi sau la artimetică (!)). A plecat de unde a venit cu coada între picioare. Şi cu mâna goală. Păcat că nu i-a aplicat conaţionalul la ieşire şi un viol românesc, ca la manual, să fie tabloul „bătută, futută şi cu banii luaţi” complet.

  • PANORAMĂ DE LA CETATEA BRAŞOVULUI (1) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

    […] Georgiana Mocanu, Ioan Usca, Melami, Mirela Pete, Paul Gabor, Se-cret, Teo Negura, Turist Clujan, Victor Bucur Etichete:Blogul lui Carmen Negoita, brasov, Carmen Negoita, fotografie, panorama, peisaje, […]

  • Elena

    Or fi italienii rasisti, dar si noi violenti, daca nu in fapte, macar in idei.
    Stiu ca ma repet, dar eu cred ca ne meritam numele, fiindca generalizarile se fac pe medie. Si cine e sau a fost aici stie care ne e media.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: