Da’ mie ce-mi iese?


Nu, nu v-am uitat. Şi nici n-am renunţat la blog. Doar că am avut ceva treabă şi sunt din cale-afară de leneş. Da’ cred că asta v-am mai spus-o.

Acestea fiind spuse, în seara asta o să vă vorbesc iar despre balcanisme. Şi anume pleaşca la români. Adică norocul căzut din cer, hoţomăniile mărunte sau colosale, cultul ciubucului şi cam tot ce intră în categoria câştigului uşor.

O să lămuresc din start o chestiune. Anumite practici nu le acuz dar nici nu le aprob. Adică, în situaţia în care tu oficial din mila unui patron miliardar în lei noi ai o leafă de 800 de lei e clar că nu ai altceva de făcut decât să te adaptezi situaţiei. Am făcut-o şi eu. Lucram ca tehnoredactor şi într-un ajun de campanie electorală mi-a picat şi mie o pleaşcă să fac un pliant electoral. Da’ io am băgat 6 ore de veghe non stop după alte 8 de muncă oficială şi m-am dus acasă cu primul tranvai de a doua zi.

Revenind la ideea iniţială, am cunoştinţe care au lucrat sau lucrează ca ospătari. Am auzit odată de la una din ele o frază de genul: „Ieri pe tura mea a venit iar Cutărescu din consiliul local cu vreo şase inşi de la el din partid, de la Central. Au comandat de vreo 6 milioane şi mie mi-au lăsat doar doujdemii” Asta în condiţiile în care cu o săptămână înainte îmi povestise că acelaşi Cutărescu de la Local comandase de un milion şi apoi îi lasase bacşişi dublu consumaţiei. Vorbim deci aici de un local în care să lucrezi ca ospătar e mai bine decât bancher în Congo. Deci omul în cauză nu stătea în loc de bacşişul din ziua respectivă. Nici copii nu avea de crescut, nici credite la bancă. Ba chiar locuia cu părinţii care aveau o situaţie materială acceptabilă. Şi atunci mă întreb io, păi nu era mai bine dacă nu ţi-ar fi lăsat alea două milioane? Poate aşa ştiai să apreciezi ăia douăzeci de mii pe care ţi i-a lăsat a doua oară. Poate omul nu mai avea cash la el. Ce vroiai, să-ţi scrie un cec? Adică de când pula mea bacşişul a devenit obligatoriu şi eu nu ştiu? Trece-l frate pe notă: Ciorba 4 lei, chifla 1 leu, ciuşca 50 de bani, bacşişul cât vrei tu da’ nu mai puţin de 5 lei. Dacă tu consideri că bacşişul ţi se cuvine atunci eu consider că mi se cuvine să-mi sugi pula.

De câte ori aţi auzit pe la amici sau cunoştinţe chestii de genul: „Dacă aş câştiga la loto…” şi de-aici enunţul poate să difere de la caz la caz în funcţie de visele şi aspiraţiile fiecăruia. Dar neapărat, indispensabil, morţişi şi obligatoriu încep cu procentul dedicat actelor de caritate. Care la fel poate varia de la 10% până chiar şi la jumate. În funcţie de cât de superstiţios e fiecare. Pentru că de superstiţie este vorba, vă asigur. În mintea lor e ca şi cum dacă spun asta întorc norocul în favoarea lor. Că uite ce milostivi sunt ei şi că pentru asta Dumnezeu o să învârtă bilele alea ca să iasă fix ce-au jucat ei pe belet şi o să-i ajute să câştige reportul ăla atât de mare că nu le încape cifra-n gură ca să-l pronunţe. Fraiere, am o veste proastă pentru tine: sunt mulţi care au gândit fix aceeaşi lucru. Cel puţin toţi. Dacă Dumnezeu s-ar lua după asta din tot reportul ăla ţie ţi-ar reveni o parte atât de mică încât ţi-ar da peste cap ideile pe care le ai despre aritmetică. Ah, dar stai că tu nu ai jucat. Tu doar visai cu ochii deschişi.

Şi, ca să închei, de câte ori nu aţi cerut o favoare cuiva şi vi s-a răspuns cu tradiţionalul: „Şi mie ce-mi iese?” Ochii. De la câtă muie o să-ţi dau. Adică tu ai o nevoie, el poate să te ajute fără probleme şi fără sacrificii de nici un fel (poate ai nevoie doar de o vorbă, o informaţie),  dar de ce să nu câştige şi el ceva de pe urma necazului tău? Cum să contribuie el la rezolvarea problemei altuia fără să aibe el un beneficiu, chiar dacă nu-l costă absolut nimic să o facă… Îmi stă pe coaie atât de mult vorba asta încât nu o mai suport nici măcar când e spusă cu ton de pseudo glumă. De cele mai multe ori îmbracă haina histrionică a ironiei, dar balele din colţul gurii care l-ar face invidios şi pe câinele lui Pavlov spun tot. Gustul câştigului uşor e mai dulce pentru unii decât parfumul propriei demnităţi.

În altă ordine de idei, şi-a tras şi sor-mea blog. Am pus-o în blogroll dar intraţi degeaba dacă nu ştiţi italiană. O să traduc însă într-una din zlele următoare pentru voi un pasaj care pe mine m-a amuzat.

Anunțuri

4 responses to “Da’ mie ce-mi iese?

  • Pisica Roz

    Pe mine una mă dezgustă la culme impresia asta a românului că i se cuvine. Vine viitura, uraganul, un cutremur sau o eruptie – românul se plânge de-i sare cămașa de pe el că e amărât și nu mai are nimic. Și că să-i dea alții – și ferească sfântul să nu care cumva să nu-i de!. Dar ai dreaq dacă ar pune ei mâna să facă ceva! Știm să ne văităm, să îl înjurăm pe ăla care nu ne lasă nimic, sau dacă ne lasă – de ce a fost așa zgârcit. nemulțumitului i se ia darul și cred că asta se cam vede la noi ca nație, nu?
    Revenind, eu una nu prea las bacșiș. Doar la restaurant. Sunt foarte de acord cu punerea bacșișului pe notă. Măcar să știu o treabă. Dar oriunde te duci, se așteaptă să lași. Cred că nu e prea departe de adevăr filmulețul francezilor…

  • Victor

    Nişte prieteni mi-au zis că în Bucureşti e un local(prin Cişmigiu parcă au zis) în care bacşişiul este obligatoriu pentru că cică ospătarii nu beneficiază de salariu. Cică ar fi chiar un afişi la intrare în care se specifică lucrul ăsta precum şi suma minimă obligatorie.
    Despre ce filmuleţ vorbeşti?

  • Pisica Roz

    Ala al francezilor, în care ne fac aia milogi. A fost la o emisiune de divertisment de la ei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: