Viaţa – Eu. Pronostic 2


Cred că este cel mai mare pariu pe care l-am jucat vreodată. Cotă maximă. Singurul care contează. Cea mai mare provocare a mea.

Ceea ce urmează să vă scriu acum este rezultatul a mai multe zile de frământări cu privire la rostul nostru prin viaţă. De fapt la rostul meu. Că de al vostru mă interesează mai puţin. Tre’ să vă intereseze pe voi. Şi, coincidenţă sau ironie a sorţii sau pur şi simplu relaţie cauză-efect, toată aberaţia mea filozofică truistă (e la modă cuvântul ăsta, truism, m-am gândit că dă bine dacă-l folosesc), a fost legată de anumite… evenimente care mi-au dat de gândit.

Săptămâna trecută am văzut la tv o emisiune în care era invitat Giovanni Galli, un mare om de fotbal, portar la Milan în perioada ’87 – ’90. Ceea ce mi-a atras atenţia la omul ăsta nu a fost seria lui de succese deloc puţine sau cariera lui sportivă ci viaţa personală a omului Giovanni Galli. Cetăţeanul ăsta tocmai a publicat o carte numită „La vita ai supplementari”. În traducere aproximativă „Viaţa în minutele de prelungiri”. Cel mai important citat din aceasă carte se poate citi direct pe coperta acesteia (tot traducere aproximativă): „De la triunful de pe stadioane la lovitura de pedeapsă imposibil de apărat: pierderea unui fiu. Dar pentru un campion meciul nu se termină niciodată.”

Am încercat să mă pun în pielea acestui om şi m-am cutremurat. Ştiu ce înseamnă să pierzi iremediabil pe cineva drag. Sau cel puţin cred că ştiu. Rămâne un gol în suflet pe care nimic nu-l va umple. Poate doar timpul. Dar va rămâne mereu durerea. La început e acută, sfâşietoare, îţi vine să-ţi desfaci cuşca toracică şi să-ţi zmulgi inima de-acolo, îţi doreşti să te înghită pământul, să dea o maşină peste tine… să mori. Nu vrei altceva decât să se sfârşească durerea. Dar nu se sfârşeşte. Doar se estompează. Încet încet se transformă într-o durere surdă, pulsând molcom, gata să răbufnească la orice amintire, cât de mică şi de nesimnificativă ar părea, de la o melodie la o fotografie sau la un simplu gest sau un miros familiar sau o expresie pe care o auzi la alţii şi pe care o asociezi cu persoana iubită. Cu timpul înveţi să o controlezi, înveţi să o împingi la loc în fundul sufletului tău, să nu o laşi să te copleşească şi să mergi mai departe. Iar atunci când oboseşti să ignori memoria te hotărăşti să o transformi. În ceva bun, folositor… Faci o fundaţie cum a făcut Galli. Sau scrii o carte. Sau orice altceva care te ajută să împărtăşeşti durerea ta cu alţii într-un mod constructiv. Iar atunci când nu merită, încerci pur şi simplu să uiţi. Şi în cazul ăsta sunt cu adevărat norocoşi cei care au pe cineva alături aşa cum am eu acum. Persoane sincere şi dezinteresate, adevăraţi prieteni, care sunt alături de tine şi care cu răbdare infinită te ajută să treci peste momentele critice. Pentru că, indiferent cât de puternic crezi că eşti, vine o vreme în care viaţa ia avantaj asupra ta. Şi atunci chiar ai nevoie de forţe proaspete. Din punctul ăsta de vedere Giovanni Galli e un norocos. Un om puternic. Un campion, aşa cum îşi zice chiar el.

Din păcate însă, există şi oameni care nu sunt la fel de puternici sau la fel de norocoşi ca el. Sunt perdanţii de ocazie, oamenii care consideră că viaţa nu mai are nici un motiv să fie trăită, oameni pentru care să trăieşti e mai greu decât să o laşi baltă. Oamenii care se descalifică singuri. Un astfel de om am „întâlnit” recent prin blogosferă, printr-o serie de împrejurări mai mult sau mai puţin banale. Rezultatul tulburărilor lui cronice îl puteţi citi aici. Blogul este un adevărat tratat al metodelor de suicid, unele din ele chiar foarte atent documentate, deci nu e recomandat depresivilor. Să fiu clar înţeles, nu-l acuz pe omul ăsta de nimic altceva decât de faptul că din lipsă de curaj pentru a-şi pune în aplicare gândurile nebuneşti a recurs la un gest şi mai nebunesc: să şi le facă publice, punându-le astfel la dispoziţia altor nebuni cu mai puţină imaginaţie şi cu un dram mai mult de curaj (sau laşitate dacă vreţi, sau mai multă rezistenţă la durere – nici nu ştiu ce provoacă sau împiedică un astfel de gest odată ce începi să te gândeşti la el). În rest nu simt pentru el decât compătimire. Pentru el şi pentru toţi cei care uită că viaţa e frumoasă. Pentru că momentele grele care ne aduc în pragul disperării le percepem ca fiind grele doar prin prisma comparaţiei cu momentele frumoase din propriile noastre experienţe şi trăiri. Numai că în momentul în care dăm de greu uităm clipele frumoase. Doar persoanele slabe fac asta.

Nu, viaţa nu e uşoară. E o luptă continuă. Dar tocmai asta o face frumoasă. Faptul că după fiecare succes sau după fiecare tentativă nereuşită de a ne doborâ simţim o satisfacţie enormă. Simţim victoria. De-aia după fiecare lovitură pe care viaţa mi-o dă eu mă ridic, mă scutur şi joc mai departe. Pentru că până la urmă nu contează scorul la pauză. Contează doar rezultatul final. Şi nu cred că vom avea toţi norocul să jucam în prelungiri. Atunci când arbitrul cu coasa va fluiera pentru ultima oară noi vom fi fie victorioşi fie înfrânţi în cel mai mare meci în deplasare. Depinde doar de noi.

Pentru toţi cei care îmi sunteţi alături în această perioadă: vă mulţumesc. Mulţumiri speciale Alexandrei. Alex, îţi mulţumesc că exişti.

După fluierul final nimic nu mai are importanţă…

Anunțuri

2 responses to “Viaţa – Eu. Pronostic 2

  • Pisica Roz

    După o cercetare mai amănunţită am ajuns la concluzia că toată zbuciumarea insului e narcisistă şi aducătoare de atenţie. De fapt, dacă tu chiar vrei să-ţi pui capăt zilelor, o faci fără blog. Dacă faci blog pe tema asta, e clar că ai un deficit de atenţie prost exprimat.

  • alexandra

    …cred ca in viata fiecarui om exista anuminte momente critice, dar intotdeauna va fi si o rezolvare depinde doar daca vrem sa o vedem sau nu…ele ne fac sa fim oamenii de azi.am exemple in gand de oameni puternici,iar tu esti unul dintre ei…cred cu toata fiinta in tine,in ce ai fost,ce esti si ce vei devenii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: